Iohannis, mesaj în cadrul Bucharest Forum 2021: „După aproape doi ani de la declanşarea acestei pandemii, dialogul deschis este mai necesar ca oricând”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj în cadrul Bucharest Forum 2021, cel mai amplu eveniment pe tematică geopolitică şi geoeconomică găzduit anual de România. Şeful statului a reiterat necesitatea dialogului la nivel înalt în contextul pandemiei, nevoia de digitalizare a statelor şi a adus în discuţie criza generată de creşterea preţurilor la energie.

Mesajul preşedintelui a fost prezentat de către consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu. 

„După aproape doi ani de la declanşarea acestei pandemii cu efecte profunde la nivel global, dialogul deschis este astăzi mai necesar ca oricând. Criza sanitară reprezintă nu doar o lecţie dură, ci şi prilejul de a genera o schimbare a modelelor de dezvoltare a statelor şi de apariţie a unei noi paradigme în economie, cu accent pe securitatea sanitară, energetică sau alimentară”, a transmis preşedintele ţării.

Cât despre criza provocatâ de creşterea preţurilor la energie, Klaus Iohannis a subliniat nevoia de a reduce dependenţa de furnizorii din afara Uniunii Europene, creşterea independenţei energetice şi diversificarea surselor de aprovizionare cu energie.

„În acest scop, am solicitat luna trecută Comisiei Europene includerea energiei nucleare şi a gazului natural în Actul delegat din cadrul pachetului legislativ al Taxonomiei, care să fie prezentat cât mai curând posibil. România beneficiază de un mix energetic echilibrat, însă avem nevoie de noi capacităţi energetice sustenabile, care să confirme potenţialul de a deveni un jucător regional important în acest domeniu.

Proiectele de exploatare a gazelor naturale offshore din Marea Neagră sunt o oportunitate pe care trebuie să o valorificăm responsabil. Am convingerea că proiectul Neptun Deep, care va fi gestionat de OMV-Petrom şi Romgaz, va demara cât mai curând şi va reprezenta un model pentru iniţiativele viitoare.

În domeniul energetic nuclear, avem o cooperare foarte bună cu partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii, cu care am încheiat recent un acord prin care România se pregăteşte să integreze Reactoarele Modulare Mici în sistemul energetic naţional”, a mai transmis preşedintele.

Totodată, şeful statului a reiterat şi importanţa digitalizării, precizând că pandemia a accelerat puternic tendinţele către robotizare, utilizarea inteligenţei artificiale şi a tehnologiilor blockchain, cât şi nevoia de adecvare a securităţii cibernetice. 

„România şi-a propus, pentru perioada următoare, mai mult decât o simplă recuperare a decalajelor pe zona de societate digitală. Astfel, măsurile de sprijinire a tranziţiei digitale reprezintă o cincime din totalul de 29 de miliarde de euro al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. (...)

Ţara noastră este pe locul 4 în Uniunea Europeană la numărul de absolvenţi în Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor, şi este momentul să fructificăm acest atu valoros. Prin implicarea directă a mediului de afaceri din sectorul IT&C românesc, sunt convins că putem deveni un hub de inovare digitală.

În acest sens, ne bucurăm că România a devenit ţara gazdă a Centrului European Industrial, Tehnologic şi de Cercetare în materie de Securitate Cibernetică, cu rol esenţial în asigurarea securităţii digitale, precum şi a reţelelor informatice în domenii vitale, precum sănătatea, transporturile, energia ori pieţele financiar-bancare”, se mai arată în mesajul lui Klaus Iohannis. 

De altfel, preşedintele ţării a mai transmis că pandemia „ne-a arătat că securitatea şi rezilienţa rămân nucleul de forţă al fiecărui stat” şi a subliniat că România susţine necesitatea dialogului internaţional extins „pentru conturarea regulilor privind tehnologiile emergente, în linie cu principiile şi valorile democratice cu care noi ne identificăm: protejarea drepturilor omului, a libertăţilor fundamentale şi respectarea statului de drept”.

„Felicit încă o dată Institutul Aspen România pentru crearea platformei de dialog Bucharest Forum. Numai prin dialogul consistent dintre organismele interne şi internaţionale, mediul de afaceri şi societatea civilă vom putea identifica instrumentele optime în raport cu provocările economice şi sociale actuale. Modul în care acţionăm astăzi configurează capacitatea noastră de răspuns de mâine”, a conchis preşedintele Iohannis.

Bucharest Forum 2021, cel mai amplu eveniment pe tematică geopolitică şi geoeconomică găzduit anual de România, reuneşte între 9-10 decembrie peste 100 de oficiali de rang înalt, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai mediului academic, experţi şi jurnalişti de prestigiu din Europa, Asia şi America. Invitatul special al ediţiei din acest an este Jens Stoltenberg, Secretar General al NATO.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?