Iohannis: La fel ca în perioada care a urmat Unirii Principatelor Române, avem astăzi instrumentele şi resursele necesare pentru a moderniza România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române că în contextul actual, marcat de pandemia de Coronavirus, „complexitatea acestei perioade reclamă soluţii concrete şi durabile”, completând că „vom continua să facem tot ce este necesar pentru apărarea valorilor democratice şi pentru protejarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale”, a mai spus Klaus Iohannis.

„Sărbătorim astăzi 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, unul dintre proiectele definitorii pentru formarea statului naţional unitar român şi un exemplu de maturitate, perseverenţă şi efort de voinţă pus în practică de elitele politice ale ambelor principate române. Totodată, anul acesta marcăm şi 160 de ani de când Bucureştiul a devenit capitala Principatelor Române. Prin actul său de curaj şi de asumare a conducerii celor două principate, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus bazele procesului istoric ireversibil de tranziţie către un stat modern, profund ataşat valorilor europene”, a transmis şeful statului la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române.

„Sunt onorat să iau parte la evenimentul dedicat marcării acestui moment cardinal al istoriei noastre, în acest loc sacru, Mormântul Ostaşului Necunoscut, simbol al sacrificiului suprem făcut de înaintaşii noştri pentru independenţa, suveranitatea şi unitatea de neam şi ţară a tuturor românilor„, a mai transmis şeful statului.

Şeful statului a mai explicat că „Unirea a reprezentat un ideal încă din timpul revoluţiei paşoptiste şi a prins contur prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, o strategie iscusită, generată de profundul patriotism şi de solidaritatea oamenilor politici ai vremii. Unirea de la 24 Ianuarie 1859 demonstrează cât de importantă este existenţa unui proiect care să coaguleze energiile poporului nostru. În vremuri complicate, românii au demonstrat că pot acţiona cu o conştiinţă comună pentru îndeplinirea unui obiectiv istoric. Momentul de la 1859 ne prezintă imaginea unei clase politice vizionare, care şi-a asumat o misiune extrem de dificilă. Fără a crea disensiuni pe plan extern, românii au utilizat în mod abil contextul internaţional şi au ales un domnitor care s-a ridicat la înălţimea acestui proiect ambiţios”.

Preşedintele a mai arătat că „în scurta sa domnie, Alexandru Ioan Cuza a schimbat cursul istoriei şi a reuşit să consolideze Unirea prin crearea primului Parlament unic şi a primului Guvern unic. El a fost cel care a pus bazele statului român modern, înfăptuind numeroase reforme în domenii esenţiale precum armata, sistemul electoral, administraţia publică, justiţia, învăţământul, agricultura ori sistemul fiscal. Totodată, Alexandru Ioan Cuza a obţinut recunoaşterea Unirii de către marile puteri şi acceptarea acesteia ca un act definitiv şi ireversibil, făcând cunoscut faptul că voinţa poporului român nu mai putea fi ignorată”. 

Prin realizarea Unirii de la 1859, s-a demonstrat că unitatea etnică, lingvistică şi culturală trebuie urmată, firesc, de cea politico-administrativă, calea pragmatică în direcţia consolidării puterii Principatelor Unite. În 1859, românii au ales să-şi construiască viitorul în acord cu valorile şi principiile europene, iar faptul că astăzi România este stat membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice dovedeşte că, în pofida teribilelor încercări la care ne-a supus istoria, idealurile poporului nostru au rămas mereu aceleaşi – libertatea, democraţia, unitatea naţională şi buna funcţionare a instituţiilor statului.

Potrivit preşedintelui, „un alt element important în procesul de afirmare a identităţii naţionale a fost stabilirea drapelului de luptă pentru unităţile militare. La ceremonia de înmânare a noilor steaguri militare, Alexandru Ioan Cuza a sintetizat semnificaţia acestui simbol naţional, afirmând că steagul înglobează întreaga istorie a statului”

„Cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la Unirea din 1859, am decis să decorez drapelul de luptă al Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, al Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” şi al Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă”, a mai transmis Iohannis.

Preşedintele s-a adresat cetăţenilor, transmiţând faptul că „trăim vremuri marcate de numeroase provocări, iar pandemia de COVID-19 a schimbat radical realitatea cu care eram obişnuiţi, obligându-ne să adoptăm măsuri dificile, să facem sacrificii, dar şi eforturi substanţiale pentru depăşirea acestei crize.

„Complexitatea acestei perioade reclamă soluţii coerente şi durabile. Aşa cum am dovedit de atâtea ori în momentele de cumpănă, vom continua să facem tot ce este necesar pentru progresul României, pentru apărarea valorilor democratice şi pentru protejarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale”, a mai spus Klaus Iohannis. 

Preşedintele României a mai arătat că „la fel ca în perioada care a urmat Unirii Principatelor Române, avem astăzi instrumentele şi resursele necesare pentru a moderniza România. Naţiunea română este mai puternică atunci când este solidară şi trebuie să preţuim lucrurile care ne unesc pentru a ne fi mai uşor să luptăm cu cele care ne dezbină. Să acţionăm, aşadar, zi de zi, cu aceeaşi tenacitate pentru consolidarea parcursului european şi democratic al ţării noastre„

Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate! La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români”, mai transmis şeful statului. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume