Iohannis, discuţie la telefon cu premierul britanic Boris Johnson: ce au vorbit despre problema românilor după Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO presidency

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut marţi, la solicitarea părţii britanice, o convorbire telefonică cu prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Boris Johnson. În cadrul convorbirii, au fost discutate, în principal, relaţiile dintre România şi Marea Britanie, precum aspecte legate de procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că, după Brexit, vor fi importante actualizarea şi aprofundarea parteneriatului strategic dintre România şi Marea Britanie, care să cuprindă atât aspecte economice, cât şi privind securitatea, apărarea şi relaţiile externe.

Referitor la Brexit, preşedintele României a subliniat că o retragere ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană este atât în interesul Marii Britanii, cât şi al Uniunii. În acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că Acordul de Retragere convenit de cele două părţi rămâne în continuare cel mai eficient mecanism pentru a asigura retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, limitând consecinţele negative generate de Brexit şi garantând drepturile cetăţenilor din Uniune care trăiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie.

Preşedintele României i-a transmis premierului Boris Johnson că prioritatea majoră a ţării noastre este protejarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie. În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că, şi în perioada următoare, cetăţenii, atât cei europeni din Marea Britanie, cât şi cei britanici din UE 27, trebuie să rămână o prioritate, scopul fiind acela ca, indiferent de scenariul spre care vor evolua negocierile, efectele negative care ar afecta vieţile acestora să fie reduse cât mai mult posibil.

Premierul Boris Johnson l-a asigurat pe preşedintele României că protejarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie după Brexit reprezintă un aspect foarte important pentru Guvernul britanic, iar acţiunile autorităţilor britanice vor viza cu prioritate acest obiectiv.

Cu privire la drepturile cetăţenilor britanici din România după Brexit, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că acestea vor fi protejate, asigurându-se reciprocitatea cu drepturile cetăţenilor români din Marea Britanie", se araă într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată