Iohannis, despre schimbarea directorilor de şcoli: Ce s-a făcut acum a fost de azi pe mâine, la repezeală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la schimbarea directorilor de şcoli, că acţiunea nu a fost pregătită din timp de Ministerul Educaţiei şi „ce s-a făcut acum a fost de azi pe mâine, la repezeal". Şeful statului a adăugat că atunci când vor avea loc primele concursuri pentru aceste funcţii va urmări cum se respectă principiul meritocraţiei.

Iohannis a fost întrebat, în conferinţa de presă de marţi, despre schimbarea unor directori de şcoli.

El a afirmat că este o acţiune care nu a fost pregătită din timp de Ministerul Educaţiei, ştiut fiind faptul că mandatele multor directori de şcoli se terminau în 9 ianuarie, menţionând că pentru unii dintre ei mandatele au fost prelungite.

„Cred că vom putea vorbi de o Românie normală şi Românie educată abia după ce terminăm cu această pandemie, organizăm concursuri ca la carte şi atunci vom intra în normalitate. Ce s-a făcut acum a fost de azi pe mâine, la repezeală, ori s-au prelungit mandatele, ori s-au dat mandate noi pentru câteva luni de zile", a spus Iohannis.

El a adăugat că atunci când vor avea loc primele concursuri va urmări "cu foarte mare atenţie cum se respectă principiul meritocraţiei în aceste chestiuni". 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie