Iohannis, despre negocierile privind Brexit-ul: Aşa cum stăm acum, pentru noi arată foarte bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis se află joi şi vineri la Bruxelles pentru reuniunea Consiliului European.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, aflat la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, că negocierile pe tema Brexit-ului se vor finaliza vineri, însă ceea ce poate anunţa în urma unor discuţii este că pentru România situaţia „arată foarte bine”.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că pentru România stadiul negocierilor privind Brexit „arată foarte bine”.

„Despre Brexit, o să vă spun mai multe probabil mâine, după ce terminăm discuţia, dar aşa, în deschidere, pot să vă spun că, aşa cum stăm acum, pentru noi arată foarte bine”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele participă joi şi vineri la lucrările Consiliului European, unde va sublinia importanţa acordată la nivel european procesului de consolidare a dimensiunii sociale a Europei şi se va pronunţa în favoarea creşterii transparenţei fiscale şi combaterii fraudei şi evaziunii fiscale, precum şi pentru un parteneriat cât mai strâns între Uniunea Europeană şi Marea Britanie după Brexit, potrivit informaţiilor oferite de Administraţia Prezidenţială.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa, în perioada 22-23 martie a.c., la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Pe agenda reuniunii se află o serie de subiecte din domeniul economic, recentele măsurile luate de Statele Unite ale Americii privind instituirea unor taxe la importurile de oţel şi aluminiu urmând să fie principala temă abordată. Vor fi incluse şi subiecte legate de ocupare, creştere şi competitivitate, axate pe Piaţa Internă a Uniunii Europene, Piaţa Unică Digitală, Uniunea Pieţelor de Capital, Uniunea Energiei, Semestrul European, Pilonul European al drepturilor sociale şi Pachetul de echitate socială. Impozitarea, inclusiv în domeniul digital, va fi, de asemenea, luată în discuţie”, a anunţat Administraţia Prezidenţială, adăugând că „relaţiile externe, respectiv stadiul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Turcia, precum şi cazul fostului spion rus Serghei Skripal reprezintă teme care vor fi dezbătute cu prilejul întâlnirii de la Bruxelles”.

În ceea ce priveşte comerţul, referitor la măsurile recente anunţate de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, Preşedintele României va accentua importanţa comerţului liber şi va sublinia faptul că măsurile protecţioniste nu sunt de natură să sprijine dezvoltarea economică la nivel global.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare