Iohannis condamnă cu fermitate actele de violenţă din Piaţă Victoriei şi acuză Guvernul: „este iraţional şi acţionează împotriva intereselor propriilor cetăţeni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm actele de violenţă care au avut loc vineri seară în Piaţa Victoriei, în timpul mitingului diasporei, „indiferent de cine le comite şi împotriva cui sunt îndreptate“. „Sub nicio formă şi nicio circumstanţă nu poate exista justificare pentru lovirea cu bestialitate a unui alt om“, scrie într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

Prezentăm în continuare comunicatul transmis de Administraţia prezidenţială:

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, condamnă cu fermitate actele de violenţă, indiferent de cine le comite şi împotriva cui sunt îndreptate. Sub nicio formă şi nicio circumstanţă nu poate exista justificare pentru lovirea cu bestialitate a unui alt om, iar cei care se fac vinovaţi de asemenea comportamente de o brutalitate excesivă trebuie aspru pedepsiţi.

Românii au demonstrat în ultimii ani că au simţ civic şi protestează paşnic pentru apărarea democraţiei şi susţinerea statului de drept.

Protestul masiv care a avut loc vineri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, a fost anunţat cu săptămâni în urmă, aşadar a existat un timp suficient pentru structurile specializate ale Ministerului de Interne să pregătească din punct de vedere operativ desfăşurarea şi acţiunea forţelor de ordine. În acelaşi timp, numeroase informaţii publice induceau ideea pregătirii unor provocări, cu accente de violenţă stradală, de către persoane sau grupuri organizate.

Este inexplicabil de ce Jandarmeria nu a izolat şi reţinut grupurile de indivizi cu atitudine huliganică şi violentă, permiţându-le acestora să deturneze protestul cu consecinţe dintre cele mai dramatice.

Jandarmii ştiu foarte bine că violenţa generează şi mai multă violenţă, iar odată declanşată o asemenea spirală este aproape imposibil de controlat sau de stopat. Jandarmii trebuie să aibă o atitudine defensivă, nu ofensivă, misiunea lor fundamentală este aceea de a proteja instituţiile statului, ordinea constituţională, dar în primul rând cetăţenii, inclusiv cei care protestau într-un număr foarte mare în mod eminamente paşnic.

Preşedintele României face un apel la toate forţele de ordine ca pe viitor să urmeze cu stricteţe procedurile, să nu răspundă disproporţionat şi mai ales să nu pună în pericol viaţa cetăţenilor. Instituţiile statului, inclusiv Jandarmeria, au suficiente resurse şi experienţa necesare pentru a izola elementele agresive, astfel încât evenimente precum cele de seara trecută să nu se mai repete pe viitor.

Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis solicită Ministrului de Interne, Carmen Dan, să-şi asume responsabilitatea pentru modul în care a gestionat situaţia din timpul protestelor şi să prezinte un raport detaliat privind modul în care forţele de ordine au acţionat şi mai ales la ordinul cui.

Din nefericire, se dovedeşte, din nou, că acest Guvern este iraţional şi acţionează împotriva intereselor propriilor cetăţeni şi fac un apel la membrii PSD care nu vor să fie părtaşi să se debaraseze de această conducere nocivă, care duce ţara spre haos şi dezordine.

Pe de altă parte, organizaţia PSD Teleorman transmite că este "în total dezacord" cu declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis privind violenţele din Piaţa Victoriei şi "condamnă fără echivoc toate ieşirile deplasate din spaţiul public care suscită la violenţă, atât ale şefului statului, care a renunţat în aceste momente la rolul de mediator, cât şi ale tuturor celor care îndeamnă sau justifică actele de violenţă îndreptate împotriva Guvernului României".

Citeşte şi:

Prima reacţie a lui Liviu Dragnea după protestul de vineri: Iohannis este sponsorul politic al violenţei, timorează forţele de ordine

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie