Iohannis: Cei 180.000 de asistenţi medicali, o componentă esenţială a echipei medicale, o forţă a modernizării şi a eficientizării sistemului de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de felicitare în cadrul Conferinţei organizate de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de funcţionare a organizaţiei.

Şeful statului a arătat în mesajul său că, „de la înfiinţare şi până în prezent, organizaţia a înţeles să se adapteze în permanenţă, pentru a face faţă provocărilor şi nevoilor de îngrijire într-o lume în continuă schimbare, construind imaginea unui partener important pentru sistemul de sănătate din România”.

Preşedintele s-a adresat asistenţilor medicali, cărora le-a transmis că reprezintă „o resursă esenţială pentru promovarea şi protejarea sănătăţii. În spitale, în şcoli, în clinici, în corturi de campanie, în taberele de refugiaţi, în vremuri de pace şi în perioade de conflict, în momentele fericite, dar şi în cele mai vulnerabile, faceţi o muncă dificilă şi salvaţi vieţi. Activitatea pe care o desfăşuraţi cu profesionalism şi implicare s-a aflat într-o continuă profesionalizare, aderarea la Uniunea Europeană facilitând accesul la cele mai bune reglementări şi practici”. 

Klaus Iohannis a mai arătat că, „începând cu anul 2020, România, ca toate statele lumii, a traversat o criză fără precedent, care a avut un impact puternic asupra sistemului de sănătate. Dumneavoastră aţi devenit, alături de ceilalţi membri ai echipelor medicale, eroii din primele linii ale unei lupte dramatice împotriva unui virus agresiv. Empatia şi simţul datoriei v-au dat puterea să treceţi prin această perioadă extrem de solicitantă. Din păcate, însă, mulţi dintre colegii dumneavoastră şi-au pierdut viaţa, încercând să-şi salveze semenii. Criza umanitară declanşată la începutul acestui an la graniţele României a reprezentat o nouă presiune, care a arătat importanţa unei profesii de lungă tradiţie şi cu puternic fundament social”. 

Potrivit preşedintelui, tema conferinţei, „A look back to lead forward: tracing new paths to excellence in nursing and midwifery”, este „un mesaj important pentru asistenţi, şi nu numai, în aceste vremuri tulburi” iar „contextul actual impune o bună adaptare la noile realităţi şi demonstrează nevoia ca această profesie să evolueze. Trebuie să avem capacitatea de a transforma marile provocări în oportunităţi de leadership, de redresare şi rezilienţă”. 

„Asistenţii şi moaşele au fost printre cei mai afectaţi de întârzierea reformei sistemului de sănătate, de lipsa de materiale sanitare şi de personal, de volumul foarte mare de muncă şi de infrastructura precară. Astfel, cei 180.000 de asistenţi medicali reprezintă nu doar cea mai numeroasă resursă din sistemul de sănătate, ci şi o componentă esenţială a echipei medicale, o forţă a modernizării şi a eficientizării sistemului de sănătate, precum şi un vector important al reconstrucţiei încrederii populaţiei. Tocmai de aceea, sunt necesare eforturi comune pentru dezvoltarea unor programe de studii şi de instruire cât mai competitive, care să ofere acestor profesii abilităţi şi competenţe care se pot adapta”, a mai explicat preşedintele. 

Şeful statului a arătat că, „având în vedere dinamica schimbării, trebuie să ne asigurăm că şi în România sunt valorificate practicile inovatoare, iar accesibilitatea crescută a noilor tehnologii nu accentuează distanţa dintre pacient şi personalul medical. Dincolo de performanţa actului de îngrijire, comunicarea cu pacientul este esenţială. Un diagnostic al unei boli poate produce o traumă, iar în astfel de situaţii dumneavoastră, aflaţi cel mai aproape şi cel mai îndelung alături de pacient, sunteţi un sprijin inestimabil pentru cei aflaţi în suferinţă şi familiile lor”. 

„Profesiile de asistent medical şi moaşă sunt ghidate de un set intrinsec de valori şi principii fundamentale, care au în centru dăruirea pentru protejarea vieţii şi a sănătăţii semenilor. Misiunea statului trebuie să fie la înălţimea valorilor pe care le susţineţi în fiecare zi şi care contribuie la crearea unei societăţi echitabile şi mai pline de compasiune. Îmi exprim recunoştinţa pentru eforturile dumneavoastră, iar Înaltul Patronaj pe care îl confer acestei Conferinţe este un simbol al aprecierii pentru activitatea dumneavoastră remarcabilă. La ceas aniversar, vă îndemn să răspundeţi cu hotărâre şi profesionalism provocărilor care vor urma. Vă doresc sănătate şi mult succes”, a mai transmis preşedintele. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța