Iohannis, avertisment pentru Dragnea: Premierul e de bună credinţă. Dacă şi acest guvern ar cădea, ar trebui să mă întreb dacă PSD mai are capacitatea să guverneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis. FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că dacă s-ar ajunge la „căderea“ Guvernului Tudose, ar trebui să se pună întrebarea dacă PSD mai poate să guverneze sau nu, fiind deja la un al doilea episod în care social-democraţii îndepărtează propriul Cabinet.

Întrebat dacă în cazul în care Mihai Tudose îşi dă demisia sau e depusă o moţiune cenzură împotriva acestuia, el ar mai fi dispus să accepte un premier al PSD, Klaus Iohannis a precizat: „Trebuie să fim foarte serioşi aici. Dacă şi acest guvern ar cădea, atunci, cu siguranţă, ar trebui să îmi pun întrebarea dacă PSD mai are capacitatea să guverneze“. 

Acum suntem la puţin timp de alegeri. Acum, ei trebuie să performeze“, a completat acesta, negând că ar putea urma un guvern de tehnocraţi. 

Iohannis a venit cu precizări şi despre problematica miniştrilor aflaţi în vizorul procurorilor DNA. „Nu mă interesează dacă primesc demisii sau demiteri. Important e să existe o echipă guvernamentală care nu are probleme de integritate, o echipă care e dispusă să meargă înainte şi să-şi facă treaba. Persoanele cu probleme penale nu au ce căuta în primele poziţii ale statului“, a mai spus şeful statului. 

Cred că premierul e de bună credinţă şi vrea o echipă performantă. Şi românii, şi eu, aşteptăm ca PSD să vină cu rezultate tangibile pentru români. Dacă e nevoie de remaniere pentru aşa ceva, atunci remaniere să fie. Klaus Iohannis, preşedintele României
Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare