Iohannis a subliniat necesitatea creşterii prezenţei NATO pe întregul Flanc Estic, la întrevederea cu ministrul turc al Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hulusi Akar, Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe ministrul Apărării al Turciei, Hulusi Akar. Potrivit administraţiei Prezidenţiale, discuţiile dintre cei doi lideri au vizat necesitatea implementării cât mai rapide a ultimelor măsuri de creştere a prezenţei aliate în România, dar şi pe întregul Flanc Estic al NATO.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit joi, 2 iunie 2022, la Palatul Cotroceni, pe Ministrul Apărării al Republicii Turcia, Hulusi Akar, aflat în vizită oficială în România”, a informat Administraţia Prezidenţială, completând că, „pe agenda discuţiilor s-au aflat subiecte referitoare la Parteneriatul Strategic dintre România şi Turcia şi perspectivele de dezvoltare a acestuia, cu accent pe componenta de securitate şi apărare, agenda NATO în contextul Summitului de la Madrid, precum şi situaţia de securitate din regiunea Mării Negre”. 

Potrivit sursei citate, „preşedintele României a apreciat rezultatele foarte bune ale cooperării dintre ţara noastră şi Turcia în domeniul apărării în format bilateral, regional şi în cadru aliat, cu accent pe participarea în comun la exerciţii multinaţionale şi misiuni sub egidele NATO, UE, ONU şi OSCE. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit Turciei pentru contribuţia la măsurile de apărare şi descurajare de pe Flancul Estic şi la structurile aliate din România. În context, Preşedintele României a subliniat necesitatea implementării cât mai rapide a ultimelor măsuri privind creşterea prezenţei aliate în ţara noastră şi pe întregul Flanc Estic, de la Marea Neagră la Marea Baltică, inclusiv Grupul de Luptă de pe teritoriul României”. 

Totodată, şeful statului „a apreciat cooperarea dintre ţara noastră şi Turcia pentru limitarea efectelor cauzate de criza energetică actuală”, iar, „în pregătirea Summitului NATO de la Madrid, Preşedintele României a accentuat importanţa obţinerii unor rezultate substanţiale care să vizeze următorii ani şi care să constituie baza procesului de adaptare a Alianţei la noile provocări de securitate. În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat necesitatea ca Noul Concept Strategic să reflecte cu acurateţe noua realitate în planul securităţii şi să răspundă adecvat situaţiei grave de securitate create în regiunea Mării Negre, ca urmare a războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.

„Referitor la criza de securitate din regiune, Preşedintele României a subliniat că invazia militară a Ucrainei de către Rusia reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa securităţii europene după cel de-al Doilea Război Mondial şi a condamnat ferm crimele comise de trupele ruse împotriva civililor, precum şi distrugerea masivă a zonelor locuite şi a infrastructurii civile” şi a „menţionat eforturile complexe întreprinse de ţara noastră în sprijinul Ucrainei, în planurile politic, logistic şi umanitar, apreciind rolul Turciei de mediator şi eforturile acesteia de a aduce cele două părţi la masa negocierilor pentru găsirea unei soluţii diplomatice, în conformitate cu legile internaţionale”. 

Şeful statului a evidenţiat şi „importanţa sprijinirii Republicii Moldova în plan politic şi economic, pentru gestionarea refugiaţilor ucraineni, dar şi în cazul unei eventuale noi crize energetice”. 

De asemenea, „ministrul Apărării al Republicii Turcia, Hulusi Akar, a apreciat relaţiile de cooperare bilaterală cu România şi a reliefat interesul Turciei de a continua dezvoltarea şi diversificarea acestora pe toate palierele de activitate” şi a mulţumit statului român „pentru contribuţia deosebită la stabilitatea şi securitatea Flancului Estic şi a subliniat necesitatea cooperării la nivel regional, ca state aliate şi riverane la Marea Neagră”. 

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește