Întâlnire de gradul zero: Ciolacu şi Cîţu discută, de la ora 15:00, despre PNRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos/George Călin

Marcel Ciolacu a anunţat miercuri seara că va merge la întâlnirea de joi cu premierul Florin Cîţu. Preşedintele PSD va fi însoţit de mai mulţi specialişti ai partidului, dar şi de reprezentanţi ai IMM-urilor şi ai sindicatelor.

"Eu nu pot decât să mă bucur că până la urmă primul-ministru şi-a găsit timp să stea de vorbă şi cu opoziţia despre PNRR, dar şi mai mult mă bucură faptul că s-au hotărât să vină cu el transparent şi să-l prezinte în Parlament. Nu este nevoie de un vot, unele state au făcut acest lucru. (...) PNRR nu este nici al puterii, nici al opoziţiei, este al României. (...) E un plan pentru reforme, nu pentru firmele apropiate cuiva de la putere sau pentru firmele de consultanţă ale altora”, a declarat Marcel Ciolacu, la România TV.

Acesta a anunţat cu cine va merge la întâlnirea cu premierul, şi anume cu Jianu din partea IMM-urilor şi cu Dumitru Costin din partea sindicatelor. "Este la latitudinea PSD, m-a invitat pe mine şi cu cine consideră PSD să meargă la aceste discuţii”, a mai spus liderul PSD, citat de Mediafax.

Acesta a precizat că la discuţii vor mai participa specialişti din PSD şi europarlamentarul Victor Negrescu.

Ciolacu: Putea să mă cheme şi la Vama Veche, mergeam şi acolo...

Întrebat dacă modul în care a fost invitat la Palatul Victoria nu a sunat a convocare, Marcel Ciolacu a răspuns: "Nu mă deranjează, am mai spus, eu nu am mofturi când este vorba de lucruri pe care trebuie să le construim pentru România. Am văzut că-i place în Vama Veche domnului Cîţu. Putea să mă cheme şi la Vama Veche, mergeam şi acolo”. "Eu sper să ajungem la obiectivele principalele pe care le urmărim prin PNRR, mergem cu anumite solicitări, cu mecanisme clare de implementare”, a mai spus Ciolacu.

Cîţu: Să vedem dacă PSD va da curs invitaţiei de această dată

Întâlnirea cu liderii social-democraţi va avea loc astăzi, de la ora 15.00, la Palatul Victoria, a anunţat miercuri premierul Florin Cîţu. "La ora 15.00, voi avea la Guvern o întâlnire cu câţiva reprezentanţi ai Partidului Social Democrat exact pe această temă (PNRR-n.r.). Vreau să aduc aminte că am fost cel care, la buget, i-a spus domnului Ciolacu să vină să-i prezint bugetul, că nu am nimic de ascuns. Nu a venit. Când a fost vorba, în pandemie, de specialişti în Sănătate am spus că sunt dispus să ascult soluţiile PSD. Nu a venit. Să vedem mâine dacă PSD va da curs invitaţiei să discutăm despre un program care-i interesează pe toţi românii - PNRR”, spune Florin Cîţu.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul