Inimile candidaţilor ARD au bătut apatic la lansare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scena Operei Române a găzduit, luni, spectacolul de lansare a candidaţilor Alianţei România Dreaptă pentru alegerile din 9 decembrie.

Lansarea a contrastat, aşa cum de altfel şi-au dorit liderii ARD, cu mitingul grandios de lansare a candidaţilor USL de pe „Arena Naţională". Alături de cei 452 de candidaţi, în sală s-au mai aflat circa 350 de susţinători.

Discursurile liderilor ARD nu au strălucit, ba, mai mult, au plictisit audienţa. O parte dintre candidaţi şi-au împărţit atenţia între telefoanele mobile şi discursurile celor care au urcat pe scenă. Nici fostul preşedinte al partidului, Emil Boc, care s-a aflat în primul rând, nu a reuşit să se concentreze numai la discursuri, fiind interesat de site-urile de ştiri. O tabletă i-a distras atenţia şi Elenei Udrea, aceasta navigând o bună bucată de vreme pe internet.

Atacuri la adresa USL

Evenimentul a fost prezentat de Traian Ungureanu, care va fi purtătorul de cuvânt al campaniei electorale a ARD. Folosind un gest obscen (degetul mare pus între degetul arătător şi cel mijlociu), Ungureanu a dat tonul tiradei de atacuri la adresa USL. Liderul PDL, Vasile Blaga, a subliniat în discursul său că, în cel
mai bun caz, „după guvernarea Ponta va rămâne doar dâra de fum din spatele maşinii lui de curse, în spatele căreia e copilotul liberal Adomniţei".

Trecând în alt registru, Blaga a trecut în revistă câteva promisiuni din programul cu care ARD se va prezenta în campanie: reducerea cotei unice la 12% şi creşterea, din ianuarie, a salariului minim la 815 lei, iar din 2015 la 1.000. La unison, cei care au urcat pe scena Operei Române  au susţinut că România este, de şase luni, blocată, iar salvarea o reprezintă câştigarea alegerilor de către ARD.

Elena Udrea, emotivă

Manifestarea de ieri a marcat şi revenirea Elenei Udrea, absentă în ultima vreme de la acţiunile PDL. Deşi nu a urcat pe scenă, Elena Udrea a făcut o scurtă declaraţie la sosirea la Opera Română,cu privire la sloganul de campanie al alianţei, „Reporneşte inima României".

„Cred că este mobilizator şi cumva sentimental, cred că românii au nevoie să vadă că partidele se gândesc şi la sufletul lor, la inima lor. Cumva cred că se referă la nevoia pe care o avem cu toţii de a face şi de a  vorbi mai puţin", a precizat Elena Udrea, subliniind că în campanie va avea şi un slogan personal care să o reprezinte, ţinând cont de faptul că votul este uninominal.

Sloganul de campanie al Alianţei România Dreaptă pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie este „Reporneşte inima României", însă, potrivit lui Vasile Blaga, se va păstra şi sloganul cu care s-a lansat ARD „Alege calea dreaptă!". Sloganul este inspirat de sigla alianţei, o inimă pe care sunt trecute iniţialele ARD.

Pe lângă Elena Udrea, a revenit şi Adriean Videanu care va fi şeful campaniei ARD.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online