În CNSAS se "spală" politicieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

liderii partidelor amintite au negociat intens acest lucru cu membrii Colegiului."Aceste negocieri încep să dea roade şi politicienii încep să fie spălaţi", a spus şandru, citată de

liderii partidelor amintite au negociat intens acest lucru cu membrii Colegiului.
"Aceste negocieri încep să dea roade şi politicienii încep să fie spălaţi", a spus şandru, citată de Mediafax. Ea a arătat că fiecare dintre reprezentanţii partidelor politice din Colegiu are responsabilitatea unui verdict favorabil pentru politicianul din acelaşi partid, al cărui dosar este cercetat. În cazul deputatului Mona Muscă, a susţinut şandru, responsabilitatea "spălării" sale revine reprezentantului preşedinţiei în CNSAS, pentru că ea a pierdut sprijinul PNL. Potrivit vicepreşedintelui PIN, cei cinci alcătuiesc primul pachet pentru care s-au purtat şi se poartă, în continuare, negocieri, pentru ca politicienii să fie "curaţi şi albi ca lacrima". Lavinia şandru a arătat că la şedinţa de joi a CNSAS au fost "spălaţi" primii doi politicieni - Gyorgy Frunda şi Cristian Rădulescu -, "două personaje despre care ştim foarte clar că au avut dosar de reţea". Ea i-a indicat pe social-democratul Viorel Hrebenciuc şi udemeristul Verestoy Attila ca fiind unii dintre negociatorii cu CNSAS.

Mona Muscă, şefă de "cuib"
Reprezentanta PIN a declarat că fosta liberală Mona Muscă era un fel de "şef de cuib" al Securităţii, care recomanda recrutarea de noi informatori. Potrivit unor surse politice, cele două note informative pozitive date de Muscă despre două colege de serviciu se încheiau cu fraza "Recomand recrutarea". Lavinia şandru s-a referit şi la senatorul PSD şerban Mihăilescu, arătând că acesta a fost şef de cabinet al ultimului prim-ministru comunist Constantin Dăscălescu, şi la deputatul PRM Marcu Tudor, despre care a spus că şi-a amânat venirea la CNSAS, pentru că "a aflat, probabil, că negocierile nu s-au încheiat".

Cazimir Ionescu exclude orice negocieri cu partidele
Cazimir Ionescu, membru al Colegiului CNSAS, a declarat, ieri, că este "exclus" ca între partide şi CNSAS să existe discuţii de "maniera" negocierilor şi că soluţiile date de CNSAS infirmă declaraţiile deputatului Lavinia şandru. Ionescu a dat ca exemplu cazul deputatului PD Cristian Rădulescu, în care "decizia a fost redactată, deja transmisă", despre care toată lumea ştie că este o chestiune "antitero". Membrul Colegiului CNSAS a mai amintit şi situaţia senatorului UDMR Attila Verestoy, soluţia referitoare la acesta fiind "în curs de redactare sau a fost deja transmisă". "Evident, nu a fost vorba de negocieri", a precizat Cazimir Ionescu.

Mai multe pentru tine:
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Ministrul Apărării anunță că vor mai fi provocări cu drone: „O parte din vecini privesc războiul de pe balcon, de la Tulcea”
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie