Impozitarea drastică a pensiilor speciale mai aşteaptă până la toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii Coaliţiei vor tranşa problema la toamnă FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Impozitarea pensiilor speciale, temă preferată de politicieni mai ales în campaniile electorale, va fi realizată în sesiunea parlamentară din toamnă, schiţa proiectului fiind cel mai devreme gata la final de august şi nu va include şi veniturile militarilor.

Parlamentarii nu se grăbesc pe tema impozitării drastice a pensiilor speciale, după ce au înregistrat în anii anteriori mai multe eşecuri în ceea ce priveşte acest demers sau legat de eliminarea lor. Aşadar, beneficiarii acestor venituri pot sta liniştiţi până cel puţin în toamnă, când revin aleşii la muncă, ei fiind în vacanţă parlamentară până la 1 septembrie. Iar lipsa urgentării subiectului vine chiar dacă liderii Coaliţiei susţin că vor rezolva cât mai repede problema.

„După numai un an ni s-a dat dreptate la toate capitolele. La pensii speciale, cred că am picat de acord. E aproape inexplicabil cum să ai o pensie mai mare decât ai avut în activitate. Aici vom veni cu o impozitare foarte mare”, a precizat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, luni, la sediul partidului. Mai mult, Ciolacu s-a poziţionat alături de miniştrii de la Apărare şi Interne, Vasile Dîncu şi Lucian Bode, privind opoziţia la supraimpozitarea pensiilor militare sau adăugarea acestora în întregul proces de reformă a domeniului pensiilor.

Potrivit surselor „Adevărul”, grupul de lucru responsabil de problematica pensiilor la nivelul Coaliţiei nici măcar nu s-a întâlnit până în prezent, iar probabilitatea cea mai mare pentru punerea la punct a unei prime variante a proiectului de lege este să fie gata în a doua parte a lunii august. Apoi, formula găsită de specialiştii din Coaliţie (jurişti şi aleşi responsabili de domeniul muncii) va fi înaintată către liderii Puterii, pentru a-şi exprima părerea, iar ulterior va merge în Parlament. Aleşii Coaliţiei nu se grăbesc, dat fiind că şi jalonul are drept termen-limită pentru găsirea soluţiei 31 decembrie 2022.

Ce spun purtătorii de cuvânt

Purtătorii de cuvânt ai principalelor forţe ale Coaliţiei, PSD şi PNL, au fost rezervaţi în ceea ce priveşte problematica pensiilor. Reprezentantul PSD, senatorul Radu Oprea, a declarat că nu ştie nimic de activitatea grupului de lucru şi nici nu s-a pronunţat dacă pensiile ocupaţionale (militare) trebuie să fie impozitate la fel ca şi cele speciale. Pe de altă parte, Ionuţ Stroe (PNL) a afirmat că „pensiile militare sunt pensii ocupaţionale, nu intră în această posibilă impozitare a pensiilor speciale”.

Legat de posibile praguri ale impozitării, Ionuţ Stroe a pasat responsabilitatea primelor aspecte tehnice la Ministerul Finanţelor. „După cum vă amintiţi, sarcina acestei soluţii legislative revenea Ministerului Finanţelor. Ultima discuţie asta a fost, calculele privind modul de supraimpozitare, rezultatele acestei măsuri şi modul în care se aplică reveneau Ministerului Finanţe”, a precizat deputatul PNL. La rândul său, Radu Oprea a afirmat că nu a fost înaintat până acum „oficial” niciun prag de impozitare, fiind aşteptate variante de începere a discuţiilor de la ministrul de Finanţe.

Concluzia, la toamnă

Nici specialiştii din partide nu ştiu clar calendarul. Tudor Polak, secretar al Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor şi fost secretar de stat la Ministerul Muncii, a precizat pentru „Adevărul” că şansele cele mai mari sunt ca discuţiile serioase să fie doar din toamnă. „Părerea mea e că în septembrie vom avea un prim draft. Acum sunt şi concedii, fiind vacanţa parlamentară la început”, a punctat Polak, unul dintre specialiştii PNL în materie de pensii.

Detalii nu a vrut să dea nici senatorul Daniel Zamfir (PSD), preşedintele Comisiei de industrii. „Calendarul îl veţi afla în foarte scurt timp (...) Legea să fie eficientă, corectă, ca să încheiem odată acest capitol. O să facem un proiect care să corespundă cerinţelor Curţii”, a precizat Zamfir într-o intervenţie la Digi24.

Lucrul prost făcut

Trei încercări, toate soldate cu eşec, au avut parlamentarii pentru eliminarea pensiilor speciale ale celor care au deţinut unul sau mai multe mandate în legislativ, de fiecare dată CCR constatând neconstituţionalitatea demersului. Prima dată, pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate, la pachet cu alte pensii speciale, în ianuarie 2020. CCR a declarat demersul neconstituţional, proiectul având numeroase deficienţe. A doua oară au încercat impozitarea cu până la 85% a pensiilor speciale. Şi aici, tot dintr-o eroare a aleşilor, CCR a picat legea. Al treilea demers a căzut la testul CCR din cauza unei proceduri parlamentare-fulger de eliminare a pensiilor speciale. Singura guvernare care a reuşit să aducă pensiile speciale la principiul contributivităţii (în 2010) a fost cea din perioada Executivului Boc, însă reaşezarea sistemului de atunci a fost dată peste cap începând cu 2015.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța