Iliescu despre renunţarea la funcţii de partid: "Şi ce dacă fac presiune?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu si-a criticat colegii pentru deciziile din ultima perioada

Ion Iliescu a declarat că va renunţa la funcţiile pe care le deţine în partidul social-democraţiilor.  Aceeaşi declaraţie a fost rostitră şi de preşedintele PSD Timiş, Ilie Sâtbu.

UPDATE Retragerea lui Iliescu din toate funcţiile din partid, un mijloc de presiune pentru renunţarea la votul pe echipe

În timp ce Mircea Geoană dădea asigurări că nu se vor aduce modificări statutului preşedintelui de onoare al partidului, Ion Iliescu anunţa că nu are nevoie de funcţii şi că se retrage din conducerea, fie ea şi onorifică, a partidului.

Chiar Ion Iliescu a găsit o interpretare gestului său: o formă de presiune asupra delegaţilor de la Congres pentru a nu accepta propunerea lui Geoană de a alege viitoarea conducere a partidului pe echipe. 

Ion Iliescu a declarat că votul pe echipe duce la constituirea de grupuri de interese în jurul unor lideri care se luptă între ele pentru conducerea de partid, el pronunţându-se împotriva uzitării unei astfel de formule de scrutin, anunţă Mediafax.

"Eu vreau să nu adopte votul pe echipe. Şi dacă e presiune? Depinde care e scopul acestei presiuni! Dacă asta o consideraţi presiune, atunci fac presiune, într-adevăr, ca să conving oamenii să nu adopte o decizie greşită şi periculoasă pentru partid", a declarat Iliescu pentru agenţia de ştiri Mediafax.

"Chestia asta (anunţarea renunţării la funcţia de preşedinte de onoare al partiduluiu, n.r) e influenţată şi de un alt lucru, mai grav, care mă preocupă, adică decizia luată ieri (luni - n.r.) în legătură cu schimbarea principiilor de alegere a conducerii de partid în cadrul Congresului, chestie care presupune modificarea Statutului şi va fi tema Congresului. Trebuie Congresul să adopte o asemenea modificare. Deci, în loc să alegem oameni, să alegem echipe - constituirea de grupuri de interese în jurul unor lideri care se luptă între ele pentru conducerea de partid. Mi se pare periculos pentru fiinţa partidului, pentru unitatea sa. Într-un partid oamenii sunt uniţi printr-un crez politic comun, nu prin filiaţiuni şi prin interese comune de grup", a adăugat Iliescu

UPDATE Ilie Sârbu renunţă la funcţiile din partid

Ilie Sârbu, fostul ministru al Agriculturii în guvernarea PDL-PSD, a declarat marţi că renunţă la orice funcţie în Partidul Social Democrat şi că nu va mai candida pentru un nou mandat în fruntea filialei din Timiş.

"Mă retrag din toate funcţiile şi nu voi mai candida la  un nou mandat de preşedinte al filialei PSD Timiş"", a declarat Sărbu.Acesta declarase anterior că renunţarea lui Ion Iliescu la funcţia de preşedinte de onoare al PSD-ului vine într-un moment foarte prost pentru partid.

Iliescu spune "Adio!" funcţiilor de partid

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat pentru cotidianul.ro că se va retrage din partidul pe care-l reprezinta. Înştiinţarea sa va veni sâmbătă, la Congresul PSD, cand le va spune colegilor de partid hotărârea sa de a se retrage: “Am decis să mă retrag din orice funcţie executivă şi de partid."

Ion Iliescu a afirmat că există două cauze principale ale retragerii sale: una de ordin statutar, iar cealaltă de ordin practic. Preşedintele onorific al PSD doreşte să-şi retragă prezenţa din structurile executive şi să nu mai participe la şedintele acestora.

Totuşi, Iliescu admite că va rămâne membru PSD şi că soarta partidului nu îi este indiferentă.  "Nu văd cum retragerea mea va afecta partidul, nu mai eram demult locomotiva lui, sper doar să rpmân un simbol al PSD", a declarat Iliescu.

De asemenea, preşedintele onorific PSD a spus că s-ar putea retrage şi din Congres pentru a nu fi părtaş la o asemenea acţiune.

"Ideea de competiţie între echipe mi se pare nocivă. Facem parte dintr-o singură echipă, aceea a partidului social-democrat. Nu a lui  Ionescu, Popescu sau a mai ştiu eu cui",  a declarat Ion Iliescu.

Potrivit lui Iliescu, proiectul noului statut ar risca să tranforme partidul într-o mare de grupuri care se luptă între ele, ceea ce ar putea duce la ruperea partidului.

El a precizat că vârsta sa de 80 de ani i-a motivat decizia, dar şi  preocuparea că votul pe liste impus de actualul preşedinte Mircea Geoană ar putea scinda partidul.

Ion Iliescu va face un anunţ oficial, sâmbătă, 20 februarie, la Congresul PSD pentru alegerea preşedintelui social-democarţiilor.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu