Harta alegerilor locale. PSD şi PNL, apropiate ca scor şi distribuţie teritorială. Lupta din toamnă, una echilibrată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD şi PNL sunt foarte apropiate ca scor şi distribuţie teritorială, ceea ce face ca lupta electorală din toamnă să fie extrem de echilibrată, potrivit unui studiu realizat de Infopolitic,după publicarea oficială a rezultatelor alegerilor locale din iunie.

„Deşi au scoruri apropiate, PSD este în continuare ceva mai bine reprezentat în teritoriu faţă de PNL", se precizează în studiul Infopolitic, realizat după publicarea oficială a rezultatelor alegerilor locale din iunie. ''PSD şi PNL sunt foarte apropiate ca scor şi distribuţie teritorială — ceea ce face ca lupta electorală din toamnă să fie extrem de echilibrată. Distribuţia puterii este mult mai echilibrată decât pare la prima vedere între PSD şi PNL'', susţin autorii studiului, în analiză. 

Ei arată că, deşi există o dominaţie a PSD în Moldova şi Muntenia, şi una a PNL în Transilvania, acestea nu sunt categorice. 

Sursa: Infopolitic

„Există multe zone cu primari PNL şi în sud (Călăraşi, Brăila, Constanţa, Vâlcea, Prahova), dar şi în Moldova (Suceava, Botoşani etc). La fel, PSD este prezent şi în judeţe din Ardeal, precum Timiş, Caraş, Bihor sau Satu Mare, pe lângă Bistriţa şi Maramureş. Deşi au scoruri apropiate, PSD este în continuare ceva mai bine reprezentat în teritoriu faţă de PNL. PSD a obţinut peste 50% la CJ în 36% din localităţi, faţă de doar 18% din localităţi câştigate cu peste 50% de PNL. În plus, PNL a luat sub 10% în 11% din localităţi, faţă de doar 6% PSD — ceea ce arată că PSD stă foarte slab în mult mai puţine localităţi decât PNL'', susţin cei de la Infopolitic.

Infopolitic susţine că „ataşamentul pentru PSD este mai mare decât cel pentru PNL", arătând că în localităţile unde PSD a luat mai mult decât PNL în 53% din cazuri diferenţa este de peste 25%, în timp ce în localităţile unde liberalii au luat mai mult decât social-democraţii în doar 40% din cazuri diferenţa este de peste 25%.

„O explicaţie pentru această diferenţă vine şi din faptul că PSD profită de pe urma clivajului urban/ rural, câştigând multe comune, în timp ce oraşele sunt mai echilibrate'', precizează sursa citată

Infopolitic arată că, pe lângă avantajul pentru partidele mari, votul într-un singur tur permite minorităţii maghiare să aibă primari în multe localităţi din afara celor două judeţe tradiţionale, "ceea ce indică o susţinere importantă pentru UDMR, iar scenariile despre o eventuală scădere a acestei formaţiuni sub pragul de 5% la alegerile parlamentare par nerealiste". 

Autorii cercetării mai arată că harta cu diferenţele de voturi dintre PSD şi PNL indică "adevăratele zone de luptă electorală" în perspectiva toamnei. Totodată, harta primarilor din localităţi, în care sunt incluse doar partidele mici, arată că ALDE are o răspândire extinsă în ţară, PMP este restrâns la fiefuri mai vechi ale PDL, la fel şi UNPR.

Răspândirea independenţilor, care arată că aceştia au mai multă priză în localităţile din Transilvania, poate indica, pentru toamnă, zone în care oferte electorale alternative partidelor clasice ar putea avea rezonanţă, mai susţine sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry