Hârjoană Iohannis-Dăncilă pe marginea prezenţei preşedintelui la şedinţele de Guvern. Ce spune Constituţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce şeful statului i-a cerut premierului să îi trimită agenda de lucru a fiecărei şedinţe de Guvern, Klaus Iohannis a solicitat, marţi, ca pe ordinea de zi a Executivului să fie introduse teme de politică externă, având, astfel, un pretext pentru a participa la întâlnirile de la Palatul Victoria. În replică, Viorica Dăncilă l-a anunţat că invitaţia va veni numai dacă va considera necesar.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis, marţi, premierului Viorica Dăncilă o nouă scrisoare prin care i-a solicitat acesteia să introducă pe ordinea de zi a şedinţelor de Guvern şi situaţia românilor din Marea Britanie, subiect important în contextul în care România va prelua în două săptămâni preşedinţia Consiliului UE iar BREXIT-ul reprezintă unul dintre cele mai importante dosare ale UE. O astfel de temă s-ar încadra în categoria problemelor de politică externă şi i-ar permite, astfel, şefului statului să participe la şedinţele Executivului, în conformitate cu art. 87 din Constituţie. Miza reală? Blocarea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă pentru amnistie şi graţiere.

„În situaţia în care Parlamentul britanic nu va ratifica Acordul de retragere, vor fi necesare măsuri atât la nivel european, cât mai ales la nivel naţional, pentru asigurarea drepturilor cetăţenilor europeni din Marea Britanie. În acest caz, la nivel naţional, vor trebui întreprinse urgent demersuri atât la nivel legislativ, cât şi la nivel diplomatic-consular, pentru garantarea unor drepturi, cât mai înalt posibil, pentru cetăţenii români aflaţi în Marea Britanie. Având în vedere aceste elemente, vă solicit să includeţi subiectul protejării drepturilor şi intereselor cetăţenilor români aflaţi în Marea Britanie pe ordinea de zi a proximei şedinţe de Guvern”, se arată în mesajul noii solicitări a preşedintelui.

De partea cui e Constituţia

Argumentele lui Klaus Iohannis au fost, însă, barate de prim-ministrul Viorica Dăncilă într-o scrisoare publică. Aceasta i-a reamintit şefului statului, ca replică la solicitarea de luni, că agenda şedinţelor de Guvern a fost făcută publică mereu pe site-ul instituţiei, invitându-l, astfel, să o citească chiar de acolo. Mai mult, premierul l-a anunţat pe preşedinte că în cazul în care vor fi dezbătute „probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice”, aşa cum prevede Constituţia, acesta va fi anunţat rămânând, să decidă personal dacă va participa sau nu la şedinţa de Guvern.

„Am luat notă cu satisfacţie de declaraţiile dumneavoastră recente prin care admiteţi, în sfârşit, că este necesar să colaborăm pentru România. De asemenea, salut faptul că aţi răspuns apelului meu de colaborare politică pentru asigurarea, de către România, a unei bune preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene”, a declarat Dăncilă la începutul scrisorii publice adresate lui Klaus Iohannis.

Conform art. 87 din Constituţia României, privind participarea la şedinţele de Guvern, „Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii”. Şi această ultimă portiţă a preşedintelui a fost închisă de Viorica Dăncilă, scrisoarea anunţându-l pe Klaus Iohannis că invitaţia de a participa la şedinţa de Guvern „îi va fi adresată cu celeritate dacă premierul va considera necesară participarea sa”.

Voi merge la toate şedinţele de Guvern. O astfel de ordonanţă pentru amnistie şi graţiere ar fi o eroare foarte gravă pentru România.Klaus Iohannis

Aflat în vizită de stat la Viena, Klaus Iohannis le-a declarat jurnaliştilor că va participa la toate şedinţele de Guvern pentru a împiedica adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea. Deşi o astfel de iniţiativă, cel mai probabil, nu va fi introdusă de Guvern pe ordinea de zi a şedinţei, ci pe o ordine suplimentară, şeful statului poate încerca să invoce suspiciunea că un astfel de demers s-ar putea desfăşura. O OUG pentru amnistie şi graţiere ar putea intra sub incidenţa problemelor „de asigurare a ordinii publice” şi i-ar oferi, astfel, lui Iohannis dreptul constituţional de a participa la întâlnirile Executivului.

„Da, am solicitat agenda. Cred că trebuie să vedem lucrurile un pic în perspectivă. Ne pregătim pentru Preşedinţie, şi chiar dacă suntem pregătiţi, lucrurile nu vor fi absolut deloc simple. Pe de altă parte, am constatat din partea doamnei Premier o dorinţă de colaborare, ca să zic aşa. În repetate rânduri, m-a invitat să colaborăm. Iată că voi colabora. Voi merge la şedinţele de Guvern. Ar fi o eroare gravă. O astfel de ordonanţă, de amnistie şi graţiere, ar fi o eroare foarte gravă pentru România”, a declarat preşedintele marţi.

Klaus Iohannis a lăsat să se înţealagă şi că declanşarea unui referendum pe justiţie rămâne în cărţi pentru perioada următoare. „Cu siguranţă despre acel referendum o să mai vorbim”, a precizat şeful statului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu