Guvernul respinge examinarea psihiatrică a preşedintelui şi parlamentarilor: "Este excesivă şi încalcă Constituţia"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Boc, premierul României

Guvernul respinge propunerea legislativă privind examinarea psihologică şi psihiatrică obligatorie a candidaţilor la Preşedinţie şi Parlament, pe motiv că încalcă Constituţia şi confidenţialitatea datelor.

Executivul a transmis Senatului punctul său de vedere cu privire la  propunerea legislativă, iniţiată de cinci senatori independenţi, privind examinarea psihologică şi psihiatrică obligatorie a candidaţilor pentru funcţii de demnitate publică şi în administraţia locală sau a înalţilor funcţionari publici şi a miniştrilor, potrivit Mediafax.

În opinia Guvernului, aducerea la cunoştinţă publică a adeverinţei medicale, ca parte a dosarului de candidatură, pentru persoanele care candidează la alegerile locale, generale sau prezidenţiale ar constitui o încălcare a caracterului confidenţial al informaţiilor privind sănătatea persoanei, "aducându-se astfel atingere dreptului constituţional la viaţă intimă, familială şi privată".

Executivul nu este de acord nici cu dispoziţiile care amendează neefectuarea controlului anual de către preşedinte ţării, deputaţi şi senatori prin pierderea funcţiei dobândite prin alegeri sau prin numire.

"Apreciem că, cel puţin în cazul funcţiilor de deputat, senator şi preşedinte al României, acestea sunt de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale care reglementează încetarea mandatului acestora. Cât priveşte funcţiile numite, apreciem că sancţiunea prevăzută este excesivă", susţine Guvernul.

Guvernul mai argumentează că textul propus de inţiatori nu prezintă clar categoriile de personal din sectorul public-personal, care ocupă funcţii de demnitate alese sau numite la nivel central sau local, cărora ar trebui să li se efectueze astfel de examinări.

Cei cinci senatori independenţi propun obligativitatea prezentării unei adeverinţe medicale privind starea de sănătate fizică şi mentală în cazul candidaţilor la funcţii de demnitate publică alese sau numite şi în situaţia persoanelor nominalizate la funcţii de conducere în administraţie, precum şi a unui control medical anual în cazul persoanelor care ocupă deja astfel de funcţii.

Iniţiatorii propun ca examinările psihologice şi psihiatrice să fie efectuate inclusiv în cazul candidaţilor pentru preşedinţia ţării.

Aceştia consideră că, de vreme ce testarea psihologică este eliminatorie pentru profesii precum cea de conducător auto, profesor, pilot de aviaţie, poliţist sau electrician, la o astfel de examinare ar trebui supuşi şi candidaţii la funcţii de primar, consilier local, consilier judeţean şi parlamentar.

Consiliul Legislativ a transmis iniţiatorilor aceeaşi recomandare privind delimitarea cu exactitate a catgoriilor de personal cărora li se impune prezentarea, la numirea în funcţie, a adeverinţei medicale vizate de un psiholog şi de un medic psihiatru, dar, în opoziţie cu avizul negativ al Guvernului, a avizat favorabil propunerea.

Ambele avize, atât cel al Guvernului, cât şi cel al Consiliului Legislativ, sunt consultative.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie