Guvernul discută un proiect de ordonanţă privind aplicarea sancţiunilor internaţionale, în contextul războiului din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul României

Executivul va discuta, în şedinţa de joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind măsurile care asigură continuarea regimului sancţionatoriu al UE aplicat în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina fără însă a se prejudicia activitatea unor companii din România. Proiectul a fost dezbătut, în primă lectură, în reuniunea de miercuri a Guvernului.

„Se va introduce posibilitatea de instituire a unui mecanism de control care să furnizeze garanţiile necesare pentru ca persoana juridică asupra căreia se aplică sancţiunile să nu poată avea acces la fonduri sau resurse economice ale entităţii deţinute sau controlate. Practic, acest mecanism de control va putea genera o serie de derogări, în sensul în care vor fi permise operaţiuni precum accesarea fondurilor necesare pentru a continua activitatea economică, plata salariilor angajaţilor, plata utilităţilor, a serviciilor, a taxelor, contribuţiilor, costurilor comerciale, furnizorilor aferenţi activităţii de producţie, achiziţie şi vânzare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă care figurează pe agenda Executivului este cel privind unele măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice vacante şi temporar vacante care au atribuţii în implementarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României. 

Conform notei de fundamentare a proiectului de OUG, „prin modificările propuse, termenele de organizare şi desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor se reduc de la aproximativ 51 de zile calendaristice sau mai mult, în funcţie de numărul de zile nelucrătoare/sărbători legale, la 13 zile”

Un alt proiect de hotărâre care va fi discutat în şedinţa de joi a Executivului este cel pentru aprobarea normativelor de cheltuieli aferente organizării unui seminar internaţional pe tema securităţii energetice sub egida Centrului pentru Cooperare în Domeniul Securităţii - RACVIAC, în perioada 13 - 16 iunie, la Ploieşti.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO