Ucraina ar putea recuceri Severodoneţk „în 2, 3 zile“, dacă ar avea artilerie occidentală cu rază lungă de acţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia (Arhivă)
FOTO Profimedia (Arhivă)

Ucraina ar putea recuceri oraşul-cheie Severodoneţk ”în 2, 3 zile”, de îndată ce va avea arme de artilerie occidentală ”cu rază lungă de acţiune”, a afirmat Serghii Gaidai, guvernatorul regiunii ucrainene Lugansk, relatează Le Figaro.

Armata rusă încearcă de săptămâni întregi să cucerească acest oraş industrial din regiunea Lugansk, important pentru controlul întregului bazin minier Donbas.

Forţele ruse au avansat în jurul Severodoneţkului în ultimele zile şi controlează din nou ”în mare măsură” oraşul, a declarat Gaidai, miercuri seara.

Potrivit guvernatorului Gaidai, situaţia din Severodoneţk a fost ”foarte dinamică” joi, cu lupte de stradă şi bombardamente ”constante” ruseşti în zonele încă controlate de ucraineni.

”Este o bătălie foarte grea, foarte dificilă, probabil una dintre cele mai dificile din acest război. În multe privinţe, acolo se decide soarta Donbasului nostru”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski miercuri seară.

Ucraina cere în mod constant de la statele occidentale să îi fie livrate mai multe sisteme de lansare de rachete cu rază lungă de acţiune.

Statele Unite au anunţat că vor livra patru sisteme de artilerie de precizie de tip HIMARS Kievului. Sistemele au o rază de acţiune de aproximativ 80 km, o rază puţin mai mare decât cea a rachetelor ruse, potrivit experţilor.

În schimb, Washingtonul vrea să se asigure că soldaţii ucraineni sunt instruiţi să folosească aceste sisteme înainte de a le trimite mai multe, a declarat, miercuri, şeful Statului Major Interarme, generalul Mark Milley.

De asemenea, Marea Britanie a anunţat că va livra un sistem similar celui trimis de SUA, numit MLRS.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite