Guvernul demarează programul „Sprijinirea educației în limba română”

0
Publicat:

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni demarează Programul Sprijinirea educației în limba română.

Programul Sprijinirea educației în limba română demarează pe 6 septembrie FOTO: Shutterstock

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, educația reprezintă cel mai eficient și cel mai trainic vector de conservare și dezvoltare a identității naționale.

„Însușirea și folosirea limbii române, în paralel cu transmiterea elementelor de cultură și civilizație românească, de istorie și geografie a României, vizează cel mai important segment al comunității românești din afara granițelor, tânăra generație. Aceasta deține cel mai important rol în perpetuarea și dezvoltarea sentimentului de apartenență la identitatea românească” , se arată în comunicatul de presă.

Conform comunicatului de presă, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni „a stabilit educația ca domeniu prioritar de intervenție și lansează Apelul competitiv de selecţie a beneficiarilor de granturi pentru Programul Sprijinirea educației în limba română, structurat pe două linii, după cum urmează:

Linia A) asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor, care desfășoară activități educative în limba română.

Linia B) asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor, care au încheiat acorduri de parteneriat cu unitățile de învățământ publice cu predare în limba română din afara granițelor pentru dotarea claselor”. 

De asemenea, din comunicat reiese că, condițiile de acordare, utilizare și decontare a sprijinului financiar sub formă de grant pot fi consultate pe site-ul Departamentului, secțiunea Finanțări.

Documentele necesare se regăsesc aici: 

01 Cerere de finantare grant

02 Declaratie de eligibilitate

03 Declaratie privind apartenenta la identitatea culturala romana

04 Declaratie cu privire la prelucrarea si transmiterea datelor cu caracter personal

05 Formular de evaluare grant

06 Raport de activitate

07 Decont centralizator

08 Documente justificative

09 Acord de finantare – model

10 Elemente de identitate vizuala

Ordin nr. 92 din 14.03.2022 de aprobare a procedurii privind acordarea de granturi de către DRP

Ordin nr. 93 din 14.03.2022 privind Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de evaluare, selecție și soluționare contestații

Ordin nr. 266 din 05.09.2022 privind aprobarea Programului Sprijinirea educației în limba română și a Ghidul solicitantului de grant pentru apelul competitiv nr. 2 din 2022

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie