Guvernul a cedat în faţa FMI: Ordonanţa 50 nu se va aplica retroactiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc i-a informat pe membrii Biroului Permanent Naţional al PDL că a Guvernul a ajuns la un acord cu delegaţia FMI în privinţa ordonanţei 50 în sensul în care actul normativ nu se va aplica pentru creditele aflate în derulare, au declarat pentru „Adevărul” surse democrat-liberale.

UPDATE 16:40 Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat că  nu s-a luat încă o decizie fermă în privinţa controversatului act normativ, dar a admis că neaplicarea retroactivă a Ordonanţei 50 ar putea fi o soluţie.

Potrivit surselor citate, Boc nu le-a oferit colegilor de partid mai multe detalii legate de înţelegerea pe ordonanţa 50.

Pe de altă parte, Boc le-a transmis membrilor BPN că reducerea TVA şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei nu au fost curpinse în proiectul de buget pe 2011. PDL aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să nu promulge cele două legi şi să le retrimită în Parlament.

Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI, a declarat luni că este optimist privind găsirea unei soluţii de compromis în ceea ce priveşte OUG 50, astfel încât populaţia să fie protejată şi sistemul financiar să nu fie afectat.

"Faptul că s-a trimis o scrisoare de pre-infrigment pentru modul de implementare a directivei europene privind contractele de credit pentru consumatori, înseamnă că există un risc, că s-au observat probleme, şi există posibilitatea de declanşare a procedurii de infrigment, dar eu cred ca problemele se vor rezolva.

Este important să înţelegeţi cum este cu procedura de infrigment. este o procedură juridică prin care ne asigurăm că fiecare ţară este în linie cu legislaţia europeană. Suntem în etapa în care CE a trimis o scrisoare autorităţilor române şi aşteptăm o scrisoare, ca răspuns la cererea noastră. Vom analiza răspunsul autorităţilor şi modul de implementare şi vom vedea, dar noi avem încrederea că lucrurile se vor rezolva, a declarat  Istvan Ssekely, şeful delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti. 

Mai multe pentru tine:
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
„Am stat două nopți cu Radu Mazăre la resortul lui de lux din Madagascar”. Cum arată facilitățile afacerii fostului primar al Constanței
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Percheziții la cabinetul doctoriței găsită moartă în camera de gardă. Ștefania Szabo și-ar fi administrat un analgezic puternic
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Adevărul despre „amantlâcul” Dianei Bart cu actorul Daniel Nuță! „Sunt divorțată de mai bine de jumătate de an!”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite