Guvernul a aprobat acordarea concediului paternal pentru tați. Firea: Le dăm posibilitatea să stea alături de nou-născuți

0
Publicat:

Guvernul a aprobat, vineri, acordarea concediului paternal la nașterea fiecărui copil, nu numai la primul copil. De asemenea, s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept.

Guvernul a aprobat acordarea concediului paternal pentru tați FOTO: gov.ro

„A doua ordonanţă este extrem de importantă, spunem noi, este o ordonanţă în care s-a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum, dar şi prin această ordonanţă s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept şi, bineînţeles, am majorat şi perioada de acordare, în sensul că cei părinţii, taţii care au şi cursuri de puericultură vor avea 15 zile de concediu paternal, astfel încât în primele zile de viaţă ale noului născut să poată fi alături de familie şi taţii care nu au cursuri de puericultură vor avea, în loc de cinci, zece zile la dispoziţie, astfel încât să poată sta acasă în primele zile de viaţă ale noului născut”, a transmis Marius Budăi, potrivit News.ro. 

Guvernul a modificat Legea concediului paternal nr. 210/1999, printr-o ordonanţă de urgenţă care transpune în legislaţia naţională Directiva (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor.

Actul normativ prevede acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente tuturor taţilor care au calitatea de lucrător,  cu un contract de muncă sau un raport de serviciu  încheiat conform legii. De asemenea, elimină vechile prevederi care făceau trimitere la calitatea de asigurat a acestora în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat.

Concediul paternal se acordă pentru a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut şi pentru a facilita concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie. 

Gabriela Firea: Tații au un rol important în creșterea copiilor. Le dăm posibilitatea să stea alături de nou-născuți

Ministrul Familiei a anunțat, într-o postare pe Facebook, că tații trebuie să incurajați să se implice activ încă din momentul venirii pe lume a bebelușilor, iar în acest sens autoritățile au crescut numărul de zile de concediu paternal.

„Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este coinițiator al proiectului realizat de specialiștii din Ministerul Muncii. Îi mulțumesc colegului Marius Budăi pentru munca depusă pentru modificarea Legii concediului paternal. Mă bucur că acest demers a fost aprobat în ședința de Guvern de astăzi. Se extinde, astfel, perioada concediului paternal de la 5 zile la 10 zile, iar pentru tații care participă la cursuri de puericultură se mai acordă încă 5 zile” , a precizat Gabriela Firea.

Firea a precizat că tații vor beneficia de acest tip de concediu pentru fiecare copil, nu doar pentu primul născut așa cum era până în prezent. De asemenea, se elimină vechile prevederi care făceau trimitere la calitatea de asigurat a taților în sistemul asigurărilor sociale de stat.

Conform ministrului Familiei, concediul va fi plătit cu aceeași sumă pe care ar fi încasat-o dacă tatăl lucra în perioada respectivă, iar concediul paternal se acordă tuturor taților care au un contract de muncă sau un raport de serviciu încheiat conform legii.

„Transpunem, astfel, în legislația națională Directiva (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor” , precizează Gabriela Firea.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul