Gorghiu: În prima şedinţă din debutul acestei sesiuni, o victorie simbolică - respingerea modificărilor aduse Codului penal, marca PSD-Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu FOTO Facebook / Alina Gorghiu

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a anunţat că în primul plen al Senatului de la deschiderea sesiunii ordinare au fost respinse modificările aduse Codului penal şi de procedură penală, „marca PSD-Dragnea”. Ea a adăugat că este penibil faptul că social-democraţii au anunţat că se abţin de la vot şi nu votează „împotrivă”.

„În prima şedinţă din debutul acestei sesiuni, o victorie simbolică: respingerea celor două orori din activitatea legislativă. Adică a modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, marca PSD-Dragnea! Măcar scuze să-şi ceară pentru 4 ani pierduţi în controversa exportată la nivel european, legată de justiţia din România.

Ştiţi ce e cel mai penibil?! Că au anunţat că se abţin. Nu vor vota împotrivă. Parcă ar mai ţine puţin cu dinţii de aceste codificări strâmbe, făcute pentru colegii lor certaţi cu legea.

Parlamentul actual funcţionează în direcţia bună pentru români, în interesul lor. Suntem o majoritate sănătoasă şi vă asigur că urmează reformele. Lucrăm serios şi responsabil!

P.S.: Domnule Ciolacu, vedeţi că proiectele vin la Camera Deputaţilor! Vă rog, faceţi ceva sănătos pentru democraţie, fără jocul tipic de glezne al PSD: înfieraţi sincer aceste mizerii şi votaţi împotriva lor!”, a scris Alina Gorghiu luni pe Facebook. 

Senatul a avut înscris pe ordinea de zi a plenului de luni actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, aflată în reexaminare după o decizie a CCR.

Pe ordinea de zi s-a aflat şi actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, tot în reexaminare după o decizie a Curţii Constituţionale. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG