Gorghiu: Aştept o oficializare în plen a gestului lui Oprea de a demisiona. Gândiţi-vă că s-a mai răzgândit o dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu FOTO Eduard Enea

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, pentru News.ro, că aşteaptă o oficializare a demisiei lui Gabriel Oprea, în plenul Senatului, precizând că acesta s-a mai răzgândit o dată când a cerut iniţial colegilor să nu voteze începerea urmăririi penale, iar mai apoi a revenit, cerând conducerii Senatului să reia votul în cazul său.

”Gestul lui Gabriel Oprea, din punctul meu de vedere, a venit tîrziu, mult prea târziu, însă aştept o oficializare efectivă a acestei demisii. Gândiţi-vă că  s-a mai răzgândit şi atunci când a solicitat expres vot împotriva urmăririi penale şi apoi a revenit asupra cererii şi a susţinut că va dori o eventuală reluare a votului, cerută de PNL”, a spus Gorghiu.

Copreşedintele PNL a arătat că demisia trebuie depusă în Senat, pentru a deveni efectivă. ”Vom vedea că acest lucru a devenit realitate şi ulterior, o solicitare a urmăririi penale o va face Parchetul, către Preşedintele României”, a mai spus Gorghiu.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a scris, pe Facebook, că nu se ascunde în spatele niciunei imunităţi şi, la fel ca şi familia Gigină, doreşte adevărul despre acel accident, astfel că demisionează din Senat.

”Nu mă ascund în spatele niciunei imunităţi şi, la fel ca şi familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înţeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunţ că demisionez din Senatul României”, scrie Gabriel Oprea pe pagina sa de Facebook. El precizează că procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare.

Numai că demisia din Senat nu atrage automat şi începerea urmării penale, pentru că Oprea este protejat în continuare de imunitatea conferită de Legea răspunderii ministeriale. Cum Oprea este cercetat pentru fapte comise în timpul mandatului de ministru, procurorii trebuie să ceară acum aviz pentru începerea urmăririi penale de la preşedintele Klaus Iohannis. Până acum, şeful statului a avizat favorabil toate solicitările Justiţiei. Însă, în cazul Oprea, există o mare problemă: procurorii trebuie să vină cu probe noi pentru a solicita aviz de la Cotroceni, întrucât, pe probele vechi, Senatul a respins deja solictarea DNA. Astfel, vedem că, deşi a demisonat din Senat, votul de luni, care l-a salvat pe Oprea de începerea urmăririi penale, îşi face efectul în continuare. 

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie