Georgescu, după audierea în comisia SIPA: Între ANI şi SRI era o relaţie interinstituţională. Primeam foarte multe sesizări. Erau vizate şi persoane publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Georgescu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate. Foto: Inquam

Fostul şef al ANI, Horia Georgescu, a declarat marţi, după audierea din Comisia SIPA, că, în cazul sesizării cu privire la o posibilă incompatibilitate a preşedintelui Klaus Iohannis, agenţia a fost sesizată în mod legal. Acesta a mai spus că între ANI şi SRI exista o relaţie instituţională, afirmând că se primeau „foarte multe” sesizări de la serviciu, multe dintre ele despre persoane publice.

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat marţi, după audierea din Comisia privind clarificarea aspectelor ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, că agenţia a fost sesizată în mod legalîn cazul de incompatibilitate a preşedintelui Klaus Iohannis.

„A fost o discuţie în calitatea mea de membru în comisia de studiere a arhivei SIPA, mai ales raportat la documentul care a fost întocmit de această comisie în care am lucrat pe parcursul anului 2007 şi 2008. Am dat explicaţii, am dat anumite detalii şi am încercat să răspund membrilor comisiei la toate întrebările pe care mi le-au pus. „Nu vreau să fac comentarii referitoare la acest aspect. Sesizarea a fost înaintată de către SRI agenţiei care a procesat-o conform prevederilor legale. ANI a fost sesizată în mod legal”, a declarat Horia Georgescu la finalul audierii din comisia SIPA.

Acesta a mai precizat că între SRI şi ANI a fost o relaţie interinstituţională, agenţia primind foarte multe sesizări de la Serviciul Român de Informaţii.

“Nu aş putea să fac o cuantificare exactă, dar primeam foarte multe sesizări Da, au fost sesizări cu persoane publice”, potrivit acestuia.

Fostul şef al ANI a mai spus că discuţiile pe care le-a avut cu George Maior în acea perioadă au fost „punctuale”, iar acest aspect a fost clarificat în comisia SRI.

„Am declarat în faţa comisiei SRI anumite aspecte ce ţin de acest lucru şi nu vreau să comentez mai departe. Am avut discuţii punctuale pe dosare cu domnul fost director al SRI, George Maior Era uzual, având în vedere că exista un protocol interinstituţional între ANI şi SRI. Asta era infrastructura instituţională sub care comunicam. Vreau să spun acest lucru şi să îl repet: ANI era sesizată oficial. Noi nu puteam decât săprocedăm legal şi să eplicăm legea cu privire la aceste cazuri”, a mai afirmat Horia Georgescu.

Întrebat de ce nu declanşa ANI procedurile legale şi aştepta informările de la SRI, acesta a spus că „ANI nu aştepta numai informări de la SRI”, ci „era sesizată în mod oficial de către persoane fizice sau juridice”, iar „SRI era una din entităţile care formula informări către ANI”.

Georgescu a mai precizat că informările „conţineau informaţii şi date cu privire la mai multe persoane”. ”Categoriile de persoane erau multiple. Fie din diverse funcţii publice, fie aleşi, o categorie foarte largă”, conchide el.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV