George Simion reacţionează după ce Senatul a deschis o anchetă privind adeverinţa Dianei Şoşoacă: „O trimitem la alt medic, dacă e cazul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Simion, preşedintele AUR, a reacţionat după ce Senatul a cerut verificarea adeverinţei medicale care îi permite senatoarei Diana Şoşoacă să nu poarte mască de protecţie, subliniind că experţii trebuie să se pronunţe, dar că poate fi cerută şi o confirmare din partea unui alt medic, relatează Digi 24.

George Simion a spus că sunt mulţi oameni care au probleme medicale şi de aceea nu pot purta mască de protecţie.

„Sunt foarte mulţi oameni care au o problemă cu purtarea măştii, o problemă medicală. Doamna Şoşoacă are o problemă medicală şi are o adeverinţă în acest sens. Aşteptăm toate verificările. Eu am o mască şi am dat tuturor colegilor mei măşti similare făcute de un producător român. Important e să promovăm produsele româneşti şi să mai producem ceva în ţară”, a spus Simion, potrivit Digi 24 care citează Agerpres.

Acesta a spus că nu ar fi cazul sancţionării senatoarei în condiţiile în care adeverinţa e semnată de un medic şi că experţii ştiu mai bine, să se exprime ei. Totodată, a subliniat că există şi măşti care nu sunt conforme şi fac dificilă respiraţia.

„Nu cred că este cazul, dar o trimitem pe doamna avocat la un alt medic, dacă este cazul. Nu mă pricep la medicină, să vorbească experţii. Dacă un doctor a semnat acolo şi consideră de cuviinţă că nu trebuie să poarte doamna avocat mască, înseamnă că el este medic.

 Sunt multe păreri în rândul avocaţilor, jurnaliştilor şi în rândul medicilor, să se exprime cei abilitaţi, eu doar ştiu că 85% - 93% dintre măştile de pe piaţă au fost declarate neconforme de Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului.

 Ce pot sa fac eu este să mă asigur că această mască pe care o am eu este conformă şi nu îmi îngreunează respiraţia. Acest virus care chinuie nu doar în România, ci şi întreaga planetă se răspândeşte peste tot şi trebuie oprit, nu trebuie ajutat să se răspândească”, a mai spus Simion.

Senatul a făcut luni o cerere către DSP Bucureşti pentru a verifica dacă senatoarea AUR Diana Şoşoacă este exceptată din a purta mască, după ce aceasta din urmă şi-a făcut apariţia la prima şedinţă a Senatului fără masca de protecţie.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune