Gabriela Firea, despre restricţia de circulaţie începând cu ora 22.00: „Subminează încrederea populaţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea. FOTO: Mediafax/ Alexandru Dobre

Senatorul Gabriela Firea a transmis că decizia privind interzicerea circulaţiei publice mai devreme cu o oră subminează încrederea populaţiei în campania anti-Covid, pentru că oamenilor nu li s-a explicat care este rolul acestei schimbări. „Cine, cum, când, unde ar putea fi un risc sporit de contaminare în intervalul de la 22:00 la 23:00?!” a spus social-democrata.

„Nu le pasā de oameni, de soarta lor, de prăbuşirea economiei, de pierderea locurilor de muncā! Guvernul Cîţu continuă practica nefastă a instituirii unor restricţii care frizează absurdul, deloc explicate, ceea ce subminează şi mai tare încrederea populaţiei în toată campania anti-COVID. 

Se interzice circulaţia publică mai devreme cu oră, respectiv de la ora 22:00 faţă de 23:00 cum era înainte. Guvernantii au anunţat în mai multe rânduri această interdicţie dar n-au catadicsit să dea o minimă explicaţie. 

Faptul că astfel de decizii cel puţin aparent absurde nu sunt explicate şi justificate de nimeni, creează percepţia că deciziile se iau arbitrar, după bunul plac. 

Acest fapt erodează încrederea populaţiei în restricţiile impuse, chiar şi faţă de cele care ar fi justificate epidemiologic.

Care este rostul interzicerii circulaţiei publice mai devreme cu oră, respectiv aplicarea interdicţiei de la ora 22:00 faţă de 23:00 cum era înainte? Ce se poate întâmpla în această oră? 

Cine, cum, când, unde ar putea fi un risc sporit de contaminare în intervalul de la 22:00 la 23:00?!

Am discutat acest subiect delicat împreunā cu presedintii si parlamentarii din Bucuresti. Cu totii primim în audientă bucuresteni - fie angajati, fie organizatori -, care sunt la capatul puterilor din punct de vedere financiar, din cauza masurilor aberante impuse de guvern.

Atât în Parlament, cât si în consiliile locale, facem opozitie sanatoasa, în dorinta de a-i apāra pe cetateni de abuzurile puterii actuale de dreapta.” a scris Firea, joi, pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple