Gabriela Firea anunţă că Ministerul Finanţelor nu a virat banii pentru salariile angajaţilor Primăriei Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că de la Ministerul Finanţelor nu s-au virat banii pentru salariile angajaţilor Primăriei Municipiului Bucureşti şi ai instituţiilor subordonate.

„Nu s-a virat niciun leu, nu ştim ce şanse sunt în continuare. Este o premieră absolută. De 20 ani, salariile se plătesc în Primăria Capitalei şi în subordonate, sunt peste 40.000 de oameni care-şi primesc salariile pe data de 12 a fiecărei luni, iar dacă 12 cade în weekend - în vinerea de dinaintea zilei de 12”, a declarat, joi seară, Gariela Firea, la Antena 3.

Potrivit acesteia, angajaţii Primăriei intenţionau să protesteze în faţa Ministerului de Finanţe, dar le-a cerut să mai aştepte „o zi – două”.

„Nu mi se pare normal. E un precedent foarte periculos. S-a spus tot timpul că PSD a fost rău, pe timpul Guvernului PSD nu s-a întârziat nicio zi salariul, iată că se întâmplă acum", a mai spus Firea.

Primarul general a precizat că nu este vorba doar despre funcţionari publici, ci despre actorii din teatre, medicii din cabinetele de medicină şcolară, angajaţii din transportul public în comun, angajaţii de la fostul RADET.

Primarul general a afirmat că Municipalitatea trebuie să plătească stimulentele, ajutoarele financiare pentru persoanele cu dizabilităţi adulţi şi copii, pentru mamele însărcinate, pentru familiile care au un nou-născut.

„Se încurcă un întreg sistem, nu doar pe Gabriela Firea. Probabil că, după suma mică pe care ne-au alocat-o anul acesta, s-au gândit să mai fie încă o şicană - să nu primim cotele de la Ministerul de Finanţe la timp, ca să fie totul paralizat”, a mai spus Firea.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată