Sindicaliștii din Parlament au intrat sub aripa Blocului Național

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocul Național Sindical (BNS) informează că Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari din Senatul României (SFPPSR) a fost afiliat federației sindicale, votul fiind dat în unanimitate în cadrul Adunării Generale.

Funcționarii parlamentari au intrat sub aripa Blocului Național Sindical

Concret, astăzi, 25 septembrie 2024, a avut loc Adunarea Generală a SFPPSR în cadrul căreia membrii sindicatului au votat în unanimitate pentru afilierea la Federația PubliSind și BNS.

,,Le spunem bun venit în marea familie BNS și avem speranța că împreună vom reuși să schimbăm mișcarea sindicală din România! Sunt convins că vom putea contribui, prin know-how-ul și resursele BNS, la soluționarea revendicărilor membrilor SFPPSR. Totodată, acest pas reprezintă o oportunitate pentru BNS, care va beneficia de expertiza juridică a membrilor SFPPSR astfel încât să putem contribui la îndreptarea legislației naționale în multe domenii care vizează lucrătorii români!”, a declarat președintele BNS, Dumitru Costin.

,,De astăzi suntem și mai puternici. Membrii SFPPSR cred în valorile democrației, iar formațiunile sindicale sunt unul dintre principalele instrumente de control a respectării regulilor democratice. Trebuie să facem front comun pentru apărarea și recâștigarea drepturilor noastre. Asocierea cu BNS și cu Federația Publisind sunt instrumente extrem de utile pentru atingerea scopurilor noastre. Afilierea de astăzi va întări reprezentarea sindicatului nostru în negocierile colective și va oferi membrilor acces la beneficii importante, inclusiv formare profesională, proiecte naționale și internaționale, precum și consiliere juridică.”, a adăugat președintele SFPPSR, Ionuț Achimoaie.

La eveniment, a particiat și Adriana Manole, președintele Sindicatului Personalului Contractual din Senatul României, care a transmis felicitări noii asocieri și a anunțat întrunirea cât de curând a Adunării Generale în vederea afilierii organizației conduse de aceasta la Blocul Național Sindical.

Sindicatul Funcționarilor Publici Parlamentari din Senatul României a fost înființat în anul 2007 și are în componență 242 de funcționari parlamentari.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"