Frunda: Băsescu a încălcat grav Constituţia, iar unele măsuri ale USL sunt la limita constituţionalităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine, potrivit RFI, că preşedintele Traian Băsescu a încălcat grav şi repetat Constituţia, însă unele măsuri ale USL sunt la limita constituţionalităţii, informează Mediafax. Frunda a ţinut însă să precizeze că nu există un risc real ca România să fie suspendată din Consiliul European.

În opinia lui Gyorgy Frunda, preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia. „Suntem convinşi că tot comportamentul preşedintelui Băsescu a fost caracterizat prin nerespectarea Constituţiei, printr-o atitudine autoritară, iar firul roşu care străbate ambele mandate ale preşedintelui este interpretarea aceasta singulară, unipersonală a Constituţiei, fără a ţine cont de realitatea prevederilor actului fundamental al ţării. Pe fond, toţi colegii mei cu care am discutat sunt convinşi că preşedintele a încălcat grav şi repetat Constituţia României", a declarat Frunda, citat de Mediafax.

Gyorgy Frunda a arătat însă că „unele măsuri luate de către USL, formale, care au ca finalitate asigurarea acestui demers politic sunt la limita constituţionalităţii, care ne fac să avem anumite dubii. Mi se pare că USL a deschis prea multe fronturi. Or când deschizi prea multe fronturi şi într-o luptă politică, e foarte greu să le câştigi pe toate. Doi: unele au fost precipitate. Trebuia aşteptat cu ele. Nu ştiu ce au avut de exemplu cu Institutul Naţional de Statistică, nu putea Institutul să facă nimic, putea aştepta".

El a precizat că suspendarea sau înlocuirea preşedintelui Senatului este la limita constituţionalităţii: „Suspendarea sau înlocuirea preşedintelui Senatului e la limita constituţionalităţii şi a legii, pentru că iniţial, funcţia de preşedinte a aparţinut Partidului Social Democrat, deci pe interpretarea constituţională, tot ei aveau dreptul să iniţieze revocarea inclusiv a domnului Blaga, care a ocupat funcţia tot pentru faptul că PDL a trecut peste prevederea constituţională şi a pus în locul unui preşedinte pesedist un preşedinte pedelist".

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare