Fosta jurnalistă Laura Chiriac a fost numită consilier de stat al premierului Ponta, cu atribuţii pe politicile sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Chiriac este membră ALDE, formaţiunea politică anunţând, în 15 iulie, înscrierea ei în partid

Fosta jurnalistă Laura Chiriac devine consilier de stat al premierului Victor Ponta, cu atribuţii în domeniul politicilor sociale, prim-ministrul semnând o decizie în acest sens.

„Primul-ministru Victor Ponta a semnat decizia privind acordarea calităţii de Consilier de Stat al Primului-ministru doamnei Laura Corina Basoc (Chiriac), cu atribuţii în domeniul politicilor sociale. Laura Chiriac are o vastă experienţă în mass-media din România, lucrând pentru Radio France International, AFP, Realitatea TV sau România TV“, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Biroul de Presă al Guvernului.

„Consider această numire o onoare şi o oportunitate de a face ceva pentru societatea în care trăim. Am adus întotdeauna în atenţia publică lucrurile care nu funcţioneaza aşa cum ar trebui, iar acum m-am hotărât să mă implic activ şi direct pentru a le schimba“, a declarat Laura Chiriac, potrivit comunicatului.

Decizia prim-ministrului intră în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial.

Laura Chiriac este membră ALDE, formaţiunea politică anunţând, în 15 iulie, înscrierea ei în partid. ALDE preciza că Laura Chiriac va răspunde de politicile sociale, precum şi de relaţiile internaţionale ale partidului.

Mai multe pentru tine:
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort