Fondurile UE, tema discuţiei dintre Ponta şi Barroso

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

Victor Ponta a declarat, miercuri, că principala temă a discuţiei pe care o va avea cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso va fi rezolvarea problemelor legate de absorbţia fondurilor europene.

Întâlnirea dintre Ponta şi Barroso va avea loc la ora 16.45, la Palatul Victoria. Ponta a afirmat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul primeşte acum lecţii şi critici tocmai de la cei care "au dat gaură" în fondurile europene.

 "Aş fi apreciat ca de la cel mai înalt nivel, al preşedintelui ţării, să existe o mai mare atenţie asupra a ceea ce s-a întâmplat în 2009, 2010, 2011. Acum, domnul preşedinte este interesat. Salut acest lucru. Dacă ar fi fost interesat în 2009, 2010, 2011, dacă l-ar fi tras de urechi pe Lăzăroiu, pe Sulfina Barbu, pe Botiş - la POSDRU, dacă vorbim, sau în alte domenii - în mod sigur nu am fi fost obligaţi astăzi să plătim prostiile şi hoţiile făcute în 2009-2011", a afirmat Ponta.

De asemenea, Ponta va mai discuta cu preşedintele Comisiei Europene despre calendarul aderării la Schengen, despre alocările în exerciţiul bugetar 2014-2020, integrarea socială a romilor, precum şi despre o procedură transparentă de numire a procurorului general şi a şefului DNA.
 


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?