Firea, despre Cristian Buşoi: Nu este firesc ca ambiţiile mărunte ale unui om politic să blocheze activitatea unui oraş şi să afecteze viaţa a milioane de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Firea face apel ca opoziţia din CGMB să nu blocheze proiectele de hotărâre care vizează delegarea unor servicii publice la companiile municipalităţii, spunând că, în caz contrar, vor „priva Bucureştiul de parcări sau de măsuri de îmbunătăţire a traficului”.  Firea l-a avertizat pe preşedintele PNL Bucureşti să renunţe la „motivele politicianiste”, anunţând că l-ar putea propune „pentru titlul de cetăţean de dezonoare al Capitalei”.

Gabriela Firea s-a adresat, marţi, opoziţiei din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) pentru a nu vota împotriva proiectelor care vizează delegarea unor servicii publice la companiile municipalităţii, înfiinţate anul trecut, precum: amenajarea parcărilor către Compania Municipală Parking SA, situaţia traficului către Compania Municipală Managementul Traficului SA, modernizarea şi repararea străzilor, pasajelor şi a lucrărilor de artă către Compania Municipală Străzi, Pouri şi Pasaje, întreţinerea arborilor către Compania Municipală Parcuri şi Grădini SA sau administrarea cimitirelor către Compania Municipală Cimitire SA.

„Pe ordinea de zi a şedintei din data de 28 martie se vor afla proiecte extrem de importante pentru Capitală, menite să îmbunătăţească serviciile publice pentru bucureşteni în domenii problematice în acest moment: traficul rutier, parcările şi fondul imobiliar. Am aflat cu stupoare că preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, pune presiune pe consilierii generali PNL să voteze împotriva acestor proiecte, din motive pur politicianiste şi doar cu scopul de a bloca activitatea actualei administraţii. Nu este firesc ca în Bucureştiul anului 2018, ambiţiile mărunte ale unui om politic să blocheze activitatea unui oraş şi să afecteze în mod direct viaţa a milioane de oameni”, a spus Gabriela Firea.

Primarul Capitalei i-a cerut preşedintelui PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, să „nu priveze Bucureştiul de parcări sau de măsurile de îmbunătăţire a traficului” şi să renunţe la motivele politicianiste pentru care blochează implementarea unor măsuri deja aprobate şi demarate. Aceasta a atras atenţia că eventualele argumente împotriva preluării serviciilor publice de către companiile municipale ar fi lipsite de fundament, pentru că activitatea lor este transparentă şi respectă legislaţia

„Dacă preşedintele PNL Bucureşti înţelege să acţioneze în acest fel, în detrimentul bucureştenilor, îl voi propune pentru titlul de cetăţean de dezonoare al Capitalei. Consider că, prin astfel de practici, condamnă Bucureştiul la subdezvoltare şi că gesturile sale afectează direct cetăţenii Capitalei. Tocmai de aceea, îmi exprim încrederea că toţi consilierii generali vor înţelege apelul meu la colaborare, vor intelege sa lase deoparte interesele de partid şi să voteze în interesul alegătorilor. Este un apel la propria conştiinţă, o invitaţie la acţiune constructivă, pentru dezvoltarea unei capitale europene”, a spus Firea.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare