Fenechiu: Traian Băsescu este ultimul om care poate vorbi de cinste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepreşedintele PNL, deputatul Relu Fenechiu

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, joi, că preşedintele suspendat Traian Băsescu este ultimul om care poate vorbi de cinste, arătând totodată că „suntem singura ţără europeană cu un preşedinte inculpat în două dosare penale".

„Traian Băsescu minte cu neruşinare când vorbeşte de valorile europene. Suntem singura ţără europeană cu un preşedinte inculpat în două dosare penale, e singurul şef de stat care-şi pune subordonaţii să-şi atace ţara minţind, e singurul şef de stat care a înjurat jurnalişti, a instigat cetăţeni, a umilit categorii profesioanale, al cărui frate controlează mafia", a spus Fenechiu.

El a adăugat că Traian Băsescu este ultimul om care poate vorbi de cinste întrucât s-a ascuns în spatele imunităţii prezidenţiale de frică să nu dea socoteală oamenilor.

Fenechiu a spus că această bătălie are ca miză „liniştea în care vrem să trăim cu toţii", el declarându-se convins că va ieşi învingător poporul român.

„Traian Băsescu a dat impresia că e disperat, că e pe punctul de a da socoteală pentru toate nenorocirile din aceşti opt ani de mandat. Asta e pregătirea retragerii sale politice. E păcat că o face în spatele simbolurilor naţionale", a spus Fenechiu.

El a arătat că este important ca nimeni să nu stea acasă în ziua votului.

„E momentul ca românii să decidă dacă în aceşti ani cu Băsescu le-a fost bine sau dacă doresc să facă o schimbare în bine", a spus Fenechiu.

Vicepreşedintele PNL a spus că Traian Băsescu nu se bate cu USL, cu UNPR, cu parlamentarii, cu clasa politică, ci se bate cu poporul român.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort