Expert Forum cere măsuri reale pentru reforma finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expert Forum, alături de alte organizaţii civice, a transmis luni către partidele care formează coaliţia de guvernare şi către mai multe instituţii cu atribuţii în domeniu o solicitare privind necesitatea iniţierii unei reforme reale referitoare la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Sorin Ioniță, președinte Expert Forum FOTO: Facebook

Potrivit Expert Forum, începând cu 2016, alocările anuale au crescut constant, ajungând în 2024 la venituri de 382 de milioane de lei şi cheltuieli de 423 milioane de lei.

"Vă solicităm iniţierea unor măsuri reale pentru reforma finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale în România, care să conducă la creşterea transparenţei, integrităţii şi să redea încrederea publicului în proces. Anul 2024 a afectat serios această încredere, prin finanţări ilegale, decizii politizate, lipsă de acţiune instituţională sau investigaţii întârziate şi un cadru legislativ învechit şi insuficient. Mai mult, abuzul de resurse prin cheltuirea netransparentă a fondurilor publice de către partidele politice a şubrezit şi politizat şi mai mult piaţa media, creând efecte profund negative asupra informaţiilor care ajung pe agenda publică. Toate aceste comportamente trebuie să înceteze", se arată în documentul dat publicităţii luni, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, în ultimii ani, începând cu 2016, alocările anuale au crescut constant, ajungând în 2024 la venituri de 382 de milioane de lei şi cheltuieli de 423 milioane de lei.

"Anul acesta, bugetul a fost scăzut la 284 milioane de lei, o valoare care rămâne semnificativă pentru un an în care nu se organizează alegeri. Peste jumătate din aceste fonduri sunt cheltuite pentru linia bugetară presă şi propagandă; doar în 2024 au fost cheltuiţi peste 200 milioane de lei pentru promovare, la care se adaugă sute de milioane pentru campaniile electorale, decontate tot din bani publici", precizează Expert Forum.

Printre propunerile înaintate în solicitare: reducerea bugetelor anuale pentru subvenţiile acordate partidelor politice; modificarea mecanismului de stabilire a bugetului anual şi reglementarea unor criterii predictibile pentru elaborarea acestuia; motivarea reală a modului prin care se construiesc bugetele anuale; sporirea transparenţei cu privire la modul în care sunt cheltuite subvenţiile (în special pentru presă şi propagandă), inclusiv prin raportarea regulată a beneficiarilor fondurilor şi marcarea materialelor de propagandă în afara perioadelor electorale, impunerea unei limite procentuale din total cu privire la cât pot cheltui partidele pentru presă şi propagandă.

De asemenea, se solicită revizuirea mecanismului de distribuire a subvenţiilor între partidele parlamentare şi alţi competitori politici, în sensul că pragul pentru obţinere a de subvenţii la nivel local ar trebui scăzut pentru a ţine cont şi de voturile obţinute la alegerea primarilor şi/sau consilierilor locali, în timp ce ponderea din subvenţie acordată pentru rezultatele obţinute la alegerile locale ar trebui crescută; eliminarea privilegiului acordat partidelor politice de a nu returna către bugetul de stat sumele necheltuite la finalul anului; întărirea independenţei şi capacităţii Autorităţii Electorale Permanente de a controla şi raporta către public situaţia finanţării partidelor politice; consolidarea capacităţii şi a mecanismelor de colaborare instituţională pentru a verifica legalitatea sursei veniturilor din campaniile electorale sau care sunt încasate de către partide, sub diverse forme.

Conform documentului, sunt necesare regândirea şi extinderea mijloacelor de promovare din timpul campaniei şi ridicarea interdicţiilor legate de publicitatea stradală; publicarea obligatorie a raportărilor veniturilor şi cheltuielilor competitorilor electorali de către AEP în mod regulat, în timpul campaniei şi a rapoartelor de venituri şi cheltuieli anuale şi pentru campaniile electorale într-un format în care finanţatorii să fie prezentaţi transparent; publicarea imediată a identităţii donatorilor peste o anumită valoare, care să garanteze şi dreptul la viaţă privată, în timpul campaniei electorale; impunerea unor limite maxime anuale pentru donaţii şi împrumuturi pentru o persoană fizică şi/sau juridică; reducerea limitelor maxime pentru venituri şi cheltuieli în campania electorală pentru prezidenţiale, ca şi sancţiuni disuasive şi proporţionale pentru competitorii electorali sau partidele politice care încalcă legea.

"Având în vedere că în luna octombrie va intra în vigoare Regulamentul nr. 900/2024 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică, Guvernul trebuie să organizeze discuţii serioase cu privire la implementarea acestuia în România. Menţionăm că EFOR a propus deja un astfel de angajament în Planul de Acţiune al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (OGP) 2025-2027. După experimentul parţial eşuat cu OUG 1/2025, prin care s-a reglementat publicitatea politică şi care a încărcat semnificativ activitatea BEC, considerăm că statul român ar trebui să deschidă o discuţie serioasă despre implementarea Digital Services Act şi impactul asupra libertăţii de expresie", se mai arată în solicitarea Expert Forum.

Expert Forum reaminteşte că un proiect de lege care vizează reforma finanţării partidelor politice (PL-x nr. 516/2023) este blocat la Camera Deputaţilor din luna septembrie 2023, prin refuzul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a îl pune în dezbatere şi solicită reluarea dezbaterii acestui proiect, "inclusiv prin organizarea unor întâlniri cu publicul".

Solicitarea a fost transmisă preşedinţilor PNL, PSD, USR, UDMR, dar şi premierului Ilie Bolojan, lui Sorin Grindeanu, Dominic Fritz, Kelemen Hunor, preşedintelui Senatului, Mircea Abrudean, preşedintelui interimar al Autorităţii Electorale Permanente, Zsombor Vajda, şi preşedintelui Curţii de Conturi, Mihai Busuioc.

Documentul este semnat de Coaliţia Vot Corect: Expert Forum, Civica, Centrul pentru Resurse Civice, Centrul pentru Studiul Democraţiei, Rădăuţiul Civic, Observatorul Electoral, Centrul FILIA, Centrul pentru Jurnalism Independent, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică şi Centrul pentru Inovare Publică.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană