Europarlamentarul Siegfried Mureșan: „Europa trebuie să investească mai mult în securitate și apărare”

0
Publicat:

Trebuie să ne așteptăm de la UE la mai multe acțiuni comune în domeniul securității și al apărării, deoarece situația globală impune acțiuni comune și o mai mare independență strategică, a declarat europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. 

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan FOTO: Arhivă

„În primul rând nu au loc negocieri peste capul Uniunii Europene, au avut loc întâlniri între Statele Unite și Rusia, dar e clar că nu pot avea loc negocieri de pace privind Ucraina fără Ucraina și nici fără Uniunea Europeană, cu Ucraina fiind pe continentul european. O pace justă și durabilă implică garanții de securitate, sigur, și din partea Statelor Unite, dar și din partea Uniunii Europene, sunt discuții exploratorii, dar adevărul este că nu sunt încă negocieri reale acolo”, a declarat Siegfried Mureșan pentru Prima News.

El a subliniat că, în timp ce Statele Unite își ajustează angajamentele economice, comerciale și militare în Europa, Uniunea Europeană trebuie să își asume un rol mai important.

Uniunea Europeană devine mai importantă pentru noi, pentru statele membre ale UE. Noi nu vom întoarce niciodată spatele Statelor Unite ale Americii, dar avem obligația să ne asigurăm că ne apărăm”, a afirmat europarlamentarul.

De asemenea, a subliniat că Uniunea Europeană ar trebui să intensifice colaborarea în domeniul securității și apărării, alocând mai multe resurse și sprijinind proiecte comune cu beneficii pentru toate statele membre. Printre acestea se numără inițiative esențiale, precum sistemele de apărare antiaeriană.

Mureșan a menționat că pe 6 martie sunt așteptate decizii privind creșterea investițiilor și dezvoltarea unor proiecte comune în apărare. „Europa va merge la summit-ul NATO de la finalul lunii iunie, de la Haga, spunând partenerilor NATO că investim mai mult în înzestrare, în apărare, creștem cheltuielile și ne și asigurăm prin acțiune comune la nivel european că sporim eficiența acestor cheltuieli, adică că nu mai cheltuim banii de mai multe ori pe cercetare, inovare în domeniul apărării în mai multe state, ci cheltuim o singură dată, cercetăm, inovăm la nivel european, după care comandăm în cantități mari echipamente, la preț pe unitate mai mica”, a explicat el.

Referindu-se la situația politică din România, Mureșan a declarat că există un interes crescut pentru ceea ce se întâmplă în țară. „Președintele României e un interlocutor de prim rang pentru toți șefii de stat și de guverne, la nivel european. (…) Și mai multă lume este interesată de ceea ce se întâmplă în România acum decât era în trecut. Și interesul acesta mare îi dă, sigur, Președintelui României o platformă și posibilitatea de a interacționa cu toți liderii europeni”, a spus europarlamentarul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie