Emil Boc, despre Grindeanu: „Viaţa de premier este grea; fără susţinere politică e foarte greu să rămâi la Palatul Victoria“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Emil Boc a declarat sâmbătă, înaintea Congresului PNL, referitor la situaţia lui Sorin Grindeanu, că viaţa de prim-ministru este grea, iar fără sprijin politic este foarte greu să rămâi la Palatul Victoria, contând foarte mult abilitatea acestuia de a-şi clădi o susţinere politică.

Întrebat de ce s-a ajuns în situaţia aceasta cu PSD şi Guvernul Grindeanu, fostul premier a spus că „incapacitatea de a guverna în interes public” şi-a spus cuvântul.

„Până la urmă, dacă toate guvernele ar urmări, indiferent din câte sunt formate partidele din coaliţie, în ultimă instanţă, să guverneze în interes public, nu s-ar ajunge aici. Când apar chestiuni de interes privat sau de grup, atunci se ajunge la un asemenea război. Acum e o chestiune care ţine de grupuri de interese din interiorul partidului care nu pot să-şi tranşeze soarta decât punând ţara la mezat şi acest lucru nu e normal”, a completat primarul.

Întrebat în continuare ce ar trebui să facă PNL în această situaţie, liberalul a spus că nu trebuie ajuns cu orice preţ  la guvernare.

„Nu cu orice preţ la guvernare“

„PNL ar trebui să aibă clar şi ferm că orice guvernare trebuie făcută în interesul public şi al românilor. Nu cu orice preţ la guvernare, nu cu orice preţ în Opoziţie şi atunci când eşti pregătit să vii cu o guvernare în interesul românilor, atunci trebuie să o faci”, a subliniat fostul prim-ministru.

Chestionat dacă are vreun sfat pentru Sorin Grindeanu, Emil Boc a afirmat că este greu să rămâi la Palatul Victoria dacă nu ai susţinere politică.

„Ştiu că e grea o moţiune de cenzură, am avut vreo 11. E viaţa grea viaţa de prim-ministru, fără sprijin politic e greu să stai la Palatul Victoria şi atunci depinde de abilitatea şi de capacitatea lui de a-şi clădi o susţinere politică, dar niciun guvern nu poate rămâne fără susţinere politică la Palatul Victoria”, a răspuns primarul municipiului Cluj-Napoca.

El a ţinut să precizeze că „cel mai important e să se termine cât mai repede această criză politică, să se termine acest circ, pentru că România are nevoie de stabilitate”.

Întrebat cum i s-a părut guvernarea Grindeanu, Emil Boc a spus: „Incoloră, inodoră, insipidă”. 

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică