Elena Udrea acuză USL că vrea să treacă bugetul prin „metoda Anastase"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea acuză USL că vrea să treacă bugetul fără cvorum  FOTO Adevărul

Deputatul PDL Elena Udrea susţine că USL doreşte să treacă bugetul pe anul 2013, deşi în Parlament nu ar exista cvorum. Parlamentarii PDL au părăsit sala de plen, în semn de protest faţă de decizia USL de a nu supune dezbaterii toate amendamentele opoziţiei.

„Cei de la USL ne acuzau pe noi că am trecut votul la legea pensiilor fără cvorum. O acuzau pe Roberta Anastase că a numărat greşit. Ei încearcă acum să facă exact acelaşi lucru. Trec bugetul fără să aibă cvorum", a explicat deputatul Elena Udrea.

Ea a precizat că PDL a depus peste 10. 000 de amendamente la buget, 6000 dintre acestea fiind amendamentele depuse de USL la bugetul din 2012 al Guvernului Boc.„Considerăm că este decent din partea puterii să supună dezbaterii şi amendamentele opoziţiei. Cine ştie, poate de acolo se vor face corecţii bugetare, se vor aduce îmbunătăţiri. Ar trebui să ne asculte, poate reuşim să îi convingem", a mai precizat Udrea.

În anul 2010, Roberta Anastase, pe atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost acuzată că a numărat voturi în plus pentru a trece propunerea guvernului Boc pentru legea Pensiilor.

La vremea respectivă, partidele din opoziţie au acuzat-o pe Roberta Anastase de fraudă şi au depus plângere penală. „Recunoaşterea inculpatului, a doamnei Anastase, nu-i înlătură răspunderea pentru faptul că a fraudat un vot la o lege atât de importantă cum e legea pensiilor. Eventual, nu ştiu, o să primească o pedeapsă mai mică. Frauda s-a produs în faţa camerelor de luat vederi, a afectat deja - sigur, n-a intrat în vigoare, dar a creat o stare de panică la cei şase milioane de pensionari. Dacă doamna Anastase - o încurajez în acest sens, să-şi recunoască frauda şi să reia votul - face un pas, e doar un pas. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să răspundă. Ar însemna să acceptăm că preşedintele unei Camere fură un vot şi când este prins de dvs, de presă, şi de noi, cei din Opoziţie, îşi ia vorba înapoi şi supune din nou votul", spunea Victor Ponta după votul la legea Pensiilor.

Proiectul legii pensiilor a fost adoptat, în anul 2010, în absenţa PSD şi PNL, cu 170 de voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere