Efectul Ponta: UNPR preia portofoliul Justiţiei, cu tot cu Robert Cazanciuc, care a trecut în barca lui Gabriel Oprea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima şedinţă a PSD, baronii i-au cerut premierului Victor Ponta să-l demită pe Robert Cazanciuc din funcţia de ministru al Justiţiei. Ponta, urmărit penal de către DNA, le-a promis social-democraţilor că va da curs solicitărilor venite din partid. Potrivit unor surse politice, Robert Cazanciuc rămâne ministru Justiţiei, însă portofoliul trece la UNPR, partid-cheie al guvernării.

„Solicitarea a fost adresată preşedintelui PSD, Victor Ponta, în cadrul Comitetului Executiv de ieri şi a fost susţinută aproape în unanimitate de toţi cei prezenţi. Pot să vă spun că nu îmi amintesc ca vreun ministru dintr-un guvern PSD să fi întrunit pentru prestaţia sa politică, într-o asemenea măsură, votul negativ şi lipsa de susţinere din partea liderilor din ţară ai partidului. Liderii PSD consideră că ministrul Justiţiei, la început tehnocrat, acum membru PSD, ne-a pus pe toţi într-o situaţie defensivă prin lipsa de reacţie în faţa abuzurilor la care am asistat“, recunoaşte senatorul PSD Daniel Savu.

Potrivit unor surse din interiorul PSD, portofoliul Justiţiei va merge la UNPR, partid-cheie al guvernării. Iniţial, surse politice auu declarat că UNPR îl va propune pe Eugen Nicolicea.  „Dacă vicepremierul Gabriel Oprea mă va propune şi mă va susţine pe timpul mandatului, accept această această funcţie“, a spus Nicolicea, pentru „Adevărul“. Un alt nume vehiculat în spaţiul public este cel al senatorului PSD, Şerban Nicolae, iniţiatorul a două dintre proiectele care mutilează cele două Coduri Penale. Unul se referă la sancţiuni pentru cei care furnizează informaţii din dosare, celălalt elimină arestul preventiv ca măsură pentru cei acuzaţi de fapte de corupţie.

„Sunt gata să plec“

Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, spune că  se va întâlni cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre mandatul său în fruntea ministerului de Justiţie. „Oficial nu mi s-a cerut demisia din partea premieurlui. Dacă mandatul meu a corespus mandatului iniţial preluat acum doi ani de zile, de a avea un raport de ţară mai bun, de a contribui la încrederea în actul de justiţie. Această evaluare poate fi făcută de premier, de Guvern. Cred că mi-am îndeplinit mandatul. Dacă lucrurile sunt văzute altfel, sunt gata să plec. Nimeni nu este de neînlocuit. Nu am avut o discuţie cu premierul pe această temă. O să am această discuţie probabil astăzi sau mâine privind evaluarea activităţii mele în fruntea Ministerului. O să decid după discuţia cu premierul“, a spus actualul ministru al Justiţiei.

Într-un final s-a convenit ca Robert Cazanciuc să rămână în fruntea ministerului de Justiţie, însă portofoliul să treacă la UNPR, potrivit unor surse politice. Practic, Cazanciuc de mută în barca vicepremierului Gabriel Oprea. „Acum de când... dar de fapt tot timpul aţi fost în coordonarea vicepremierului pentru securitate naţională, sunteţi şi mai eficient domnule ministru şi mă bucură acest lucru“,i-a spus Ponta lui Cazanciuc, la începutul şedinţei.

Robert Cazanciuc a preluat ministerul Justiţiei chiar de la premierul Victor Ponta, care a asigurat interimatul până pe 15 aprilie 2013. Cazanciuc, soţul verişoarei lui Victor Ponta, a intrat în Guvern ca un tehnocrat, însă s-a înscris în PSD după zece luni petrecute în funcţia de ministru al Justiţiei, mai exact pe 10 februarie 2014.

UNPR, beneficiar al situaţiei delicate în care se află Ponta

Victor Ponta i-a convocat, luni, la Bucureşti pe toţi liderii importanţi din PSD – baroni şi parlamentari – pentru a le arăta că nu au de ce să se teamă în privinţa rămânerii la guvernare a PSD, în ciuda punerii sale sub învinuire de către DNA. Este aceeaşi şedinţă în care liderii PSD i-au cerut lui Ponta capul lui Cazanciuc, care nu a participat la şedinţă, deşi este membru în Comitetul Executiv al PSD.

Pentru a fi sigur că nimeni nu va ridica vocea în şedinţă, Ponta i-a adus în faţa partidului pe ceilalţi lideri ai coaliţiei de guvernământ, Gabriel Oprea (UNPR), Călin Popescu Tăriceanu (PLR) şi Daniel Constantin (PC). Cei trei parteneri de guvernare au luat cuvântul pentru a asigura PSD de întreaga lor loialitate pentru Victor Ponta.

Vocea pe care toţi o voiau să o audă era cea a vicepremierului Gabriel Oprea, care are toate resursele parlamentare pentru a răsturna, în orice moment, raportul de forţe din Parlament, mai ales în perspectiva moţiunii de cenzură a PNL. Potrivit unor surse din interiorul partidului, Gabriel Oprea le-a transmis social-democraţilor că este alături de PSD, dar mai ales de Victor Ponta. Vicepremierul a lăsat să se înţeleagă că UNPR ar putea schimba foaia dacă PSD îi retrage sprijinul lui Victor Ponta.

Din toată această situaţie, Gabriel Oprea are toate şansele să mai câştige un portofoliu în Guvern, cel al Justiţiei, unul din cele mai importante ministere.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate