„E pentru prima dată când am văzut o astfel de discuţie”. Reacția unui consilier prezidenţial în ceea ce privește creşterea TVA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul prezidenţial Radu Burnete susţine că opinia lui Nicuşor Dan „a fost clară” în ceea ce privește majorarea cotei TVA, și că Guvernul Bolojan trebuie să-şi asume eventuale decizii.

Radu Burnete Foto: Facebook

Întrebat dacă o eventuală creştere a TVA de la 19% la 21% începând cu 1 august va fi acceptată de preşedintele Nicuşor Dan, consilierul prezidenţial Radu Burnete a răspuns: „Nu vreau să vorbesc în numele preşedintelui, dar vreau să fie clar: există nişte roluri constituţionale. Opinia preşedintelui a fost clară, toată lumea a văzut-o. Acum avem un guvern votat în Parlament care trebuie să ia nişte decizii şi sunt sigur că o vor face”.

La negocierile pentru formarea guvernului, Ilie Bolojan a propus creşterea TVA de la 19% la 21%, însă preşedintele Nicuşor Dan s-a opus. Radu Burnete a relatat, la Prima TV, cum au decurs discuţiile dintre preşedinte şi premierul Ilie Bolojan pe tema majorării TVA înainte de formarea guvernului. 

E pentru prima dată când am văzut o astfel de discuţie care să nu fie purtată pe nu-ştiu-ce numire, portofoliu, serviciu, ci pe tabele cu cifre. Am văzut doi oameni care erau realmente preocupaţi de cum facem ca să-i fie bine acestei ţări. Întâmplarea face ca amândoi să fie foarte buni la matematică. A fost poate o diferenţă de opinie, nici măcar de viziune. Pur şi simplu, discuţiile au fost despre oportunitate unei măsuri sau a alteia. E normal să existe viziuni diferite, că de asta trăim într-o democraţie şi asta îşi doresc cetăţenii, nu toată lumea să spună acelaşi lucru”, a precizat acesta.

El a mai afirmat că acum este responsabilitatea Guvernului în ceea ce privește subiectul creșterii TVA.

Pe de altă parte, haideţi să ne gândim şi la cum arată sistemul politic românesc. Până la urmă, preşedintele a desemnat un premier, premierul şi-a organizat un guvern care a primit un mandat de la Parlament. Acum este responsabilitatea acestui guvern să intre în toate detaliile şi să-şi asume eventuale decizii pe care le va lua mai departe”, a mai spus Burnete. 

Radu Burnete a preluat de marți, 1 iulie, funcția de consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale. 

În campania electorală, Nicuşor Dan a dat în scris că TVA-ul nu va creşte în mandatul său prezidenţial.

Cu toate acestea, Ilie Bolojan, din postura de prim-ministru, a propus creşterea cotei generale de TVA de la 19% la 21%, iar cotele speciale să fie majorate de la 9% la 11%

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”