Dragnea: Zgonea a tot vorbit în diverse locuri de PSD şi nu în termeni buni; în ultimele luni mergea des la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică că fostul său coleg, Valeriu Zgonea, a „vorbit în diverse locuri despre partid” şi mergea destul de des la Cotroceni.

”Nu cred că mai rămâne mult, aştept la colegii mei din Biroul Permanent al Camerei să finalizeze modificarea regulamentului şi când va fi gata, într-o săptămână, două, să purcedem la revocare. (...) Acesta e un caz de studiat, Valeriu Zgonea. Eu sincer nu ştiu unde se termină Valeriu Zgonea şi unde începe Zorro sau Mihai Viteazul”, a spus Dragnea, la România TV.

El a precizat că Valeriu Zgonea mergea destul de des la Palatul Cotroceni. 

”Din păcate, acest domn mult timp a tot vorbit în diverse locuri despre partidul nostru, şi nu în termeni buni, nu în termeni corecţi. (...) Eu sunt sigur că a vorbit şi la Cotroceni, pentru că am înţeles că în ultimele luni mergea foarte des la Cotroceni. Ştiam şi eu şi ştiau şi câţiva colegi de-ai noştri. Oraşul este foarte mic şi se află, în Bucureşti este foarte greu să faci ceva şi să nu se ştie, pentru că nu sunt locuri secrete. Totuşi, când mergi la Cotroceni – este o instituţie cu foarte mulţi oameni. În ultimele zile a avut un pachet de acţiuni care a avut ca scop destabilizarea partidului în prag de campanie electorală, asta nu i-a fost iertată de colegi”, a mai spus Dragnea, precizând că este exclus ca Zgonea să fie reprimit în partid. 

Referitor la viitorul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Dragnea susţine că această funcţie nu este atât de importantă, preşedintele Camerei fiind doar ”un speaker”.

”Atât timp cât această funcţie nu este vacantă nu are rost să vânturăm nume, pentru că i-ar face rău celui pe care am vrea să-l punem acolo. După ce funcţia devine vacantă, o să facem propunerea. Victor Ponta poate să fie un preşedinte de Cameră foarte bun, aşa cum a fost şi un premier foarte bun. (...) Funcţia de preşedinte al Camerei, dacă discutăm foarte corect, nu este o funcţie foarte grea, nu este o funcţie cu o putere foarte mare. Practic este speaker-ul Camerei Deputaţilor. Conduce şedinţele. Nu influenţează vot, nu blochează voturi. (...) Asta e o funcţie de reprezentare şi atât”, a conchis Dragnea. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost exlus din PSD pentru ”manifestările individualiste” prin care a încercat dezbinarea partidului şi pentru că ”nu a respectat disciplina democratică” a partidului, excedând procedura dezbaterii interne.

Conform hotărârii Comitetului Executiv Naţional al PSD din 27 aprilie, obţinută de News.ro, la şedinţă au participat 61 din cei 70 de membri cu drept de vot, care au decis în unanimitate excluderea lui Valeriu Zgonea din partid.

Lui Zgonea i s-a reproşat, potrivit documentului, situaţia creată de declaraţiile şi acţiunile publice îndreptate împotriva PSD, precum şi ”manifestările individualiste prin care s-a încercat crearea unui climat de instabilitate şi dezbinare în partid, în pragul alegerilor locale”.

Pe 27 aprilie, Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis excluderea lui Valeriu Zgonea din partid, ce ocupa atunci funcţia de preşedinte executiv al partidului. Zgonea a fost exclus din PSD după ce i-a sugerat preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, că ar trebui să renunţe la funcţie pentru că a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul ”Referendumul”. 

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă