Dragnea: Preşedintele acceptă să mergem împreună, PSD şi ALDE, la consultări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PSD Liviu Dragnea FOTO Octav Ganea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi la prânz, că tocmai a primit răspunsul de la preşedintele Klaus Iohannis, care va primi împreună PSD şi ALDE la consultările pentru desemnarea premierului.

“Vreau sa vă informez că am primit răspunsul de la preşedintele României la solicitarea noastră privind participarea în comun cu ALDE la consultările de la Cotroceni. Preşedintele este de acord să mergem împreună mâine (miercuri - n.r.), la ora 11.00, pentru a face propunerea din partea noastră pentru postul de prim-ministru”, a anunţat Liviu Dragnea, la şedinţa grupurilor reunite ale PSD din Camera Deputaţilor şi Senat.

Iniţial, şeful statului invitase PSD miercuri, iar ALDE joi.

Şi Administraţia prezidenţială a confirmat că reprezentanţii celor două partide vor fi primiţi împreună.

”Domnul preşedinte a primit scrisoarea trimisă de PSD şi ALDE şi a fost de acord să îi primească la consultări împreună, mâine, de la ora 11”, a precizat Mădălina Dobrovolschi.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”