Dragnea îi cere lui Iohannis să solicite reexaminarea Legii vânătorii care a fost deja promulgată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Cosmin Iftode

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi cere să solicite Parlamentului reexaminarea Legii vânătorii, lege care a fost promulgată încă din iunie de şeful statului.

Potrivit unui comunicat de presă, Liviu Dragnea atrage atenţia asupra modificărilor aduse la Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, privind extinderea limitării numărului de câini de la cei care însoţeau turmele, la cei care păzesc stânele.

"Iniţiatorii legii au preluat, practic, argumentele vânătorilor, şi anume că prea mulţi câini la stâne afectează animalele sălbatice, dar şi turismul şi vânătoarea. Poate că numărul de câini reglementat prin această lege este unul subdimensionat – dovadă şi protestele ciobanilor -, dar cred că este de datoria noastră să analizăm şi punctul lor de vedere, iar dacă argumentele sunt solide, să procedăm în consecinţă. Pentru că este evident că dezbaterea parlamentară a fost una insuficientă, la momentul adoptării acestor reglementări", susţine Liviu Dragnea.

Liderul PSD susţine că legea este neconstituţională, pentru că interzice păşunatul domestic în perioada 6 decembrie -24 aprilie, pe terenurile pe care le deţin crescătorii de animale, însă permite accesul vânătorilor pe aceste parcele proprietate privată.

"Domnule Preşedinte, consider că soluţia, în acest moment, este la dumneavoastră, aceea de a uza de dreptul de solicitare a reexaminării a acestei legi. Vă garantez că parlamentarii PSD se vor apleca mult mai atent asupra studiului acestei legi şi a impactului său direct faţă de o categorie socio-profesională de cetăţeni", se arată în comunicat.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea îi cere lui Iohannis să retrimită Parlamentului şi legea privind interzicerea difuzării în audiovizual a publicităţii la farmacii şi medicamente.

"Am făcut acest demers deoarece senatorii PSD mi-au transmis că votul a fost viciat de o eroare de organizare şi pregătire a şedinţei, în condiţiile în care s-a procedat la renumerotarea punctelor de pe ordinea de zi şi, astfel, în momentul votului, s-a creat o confuzie între proiectele de lege. Dar, regulamentar, votul nu mai putea fi repetat. Soluţia fiind, în acest moment, cea care este la dispoziţia preşedintelui, şi anume cererea de reexaminare", spune Dragnea.

Peste 2.500 de crescători de oi protestează, marţi, la Palatul Parlamentului, unde la un moment dat o parte din aceştia au forţat poarta şi au reuşit să intre în curte, o delegaţie a acestora urmând să meargă la discuţii la Comisia de agricultură.

Potrivit Legii vânătorii şi fondului cinegetic, adoptată în 2006, ciobanii de la şes pot deţine un singur câine de pază la stână, cei de la deal pot avea doi câini, iar cei de la munte trei câini. La articolul 23 legea prevede: "(1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: (...) k) permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie; în acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei (...)".

Legea a fost modificată în vara acestui an, dar nu şi articolul referitor la câinii care care însoţesc turmele sau cirezile. Legea vine acum şi cu amenzi de până la 1.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor referitoare la numărul de câini pe care îi pot deţine crescătorii de oi.

În ceea ce priveşte legea privind publicitatea, senatorii au decis luni că reclama explicită la televizor şi la radio pentru medicamente va fi interzisă, fiind permisă în alte medii la medicamente eliberate fără prescripţie medicală, cu aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

Propunerea legislativă, adoptată în plen cu 100 de voturi "pentru" şi şapte voturi "împotrivă", a primit raport comun de respingere de la Comisia pentru cultură şi Comisa pentru sănătate publică pentru că iniţiativa "impune restricţii excesive şi nejustificate care încalcă dispoziţiile constituţionale şi, pe de altă parte, contravine unor directive europene".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA