Dragnea: Gabriel Oprea s-a apropiat prea mult de soare; există o limită peste care nu poţi trece cu un partid mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragnea a avut o discuţie serioasă cu noul preşedinte al UNPR, Valeriu Steriu,

Liviu Dragnea a afirmat, duminică, la Antena 3, motivul decăderii politice a lui Gabriel Oprea a fost generat de faptul că a încercat ”să sară prea multe trepte” conducând un partid mic şi astfel a produs temeri.

”Gabriel Oprea s-a apropiat prea mult de soare, de zona 0 a puterii şi asta a produs temeri. Există o limită peste care nu poţi să treci cu un partid mic pentru că se sparge gogoaşa, se dezumflă balonul. Probabil împins de alţii, a sărit prea multe trepte şi s-a apropiat de proiectorul ăla”, a declarat Liviu Dragnea.

În ce priveşte motivele rupturii dintre PSD şi UNPR, Dragnea a precizat că, în prima discuţie pe care a avut-o cu noul preşedinte al Uniunii, Valeriu Steriu, acesta i-a solicitat locuri pe listele PSD la alegerile parlamentare în timp ce Dragnea i-a oferit varianta fuziunii, lucru ce l-a împins pe Steriu să prefere negocierile cu PNL şi apoi cu PMP.

”Ar fi fost foarte sănătos să facem o fuziune. Asta a fost prima mea ofertă (...) Am avut o relaţie foarte bună cu parlamentarii UNPR şi probabil vom avea o relaţie şi mai bună cu unii dintre ei”, a mai spus Dragnea.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"