Dragnea, despre Sorin Grindeanu: Evit să comentez ce spune, dar sunt meciuri celebre în care 3-0 nu e suficient să te califici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi seara, în cadrul unei emisiuni la România TV, că declaraţia premierului Sorin Grindeanu potrivit căreia nu ar trebui făcute „schimbări în minutul 15, când conduci cu 3-0” nu a fost una bună, deoarece poate genera ”contraafirmaţii”. Liderul social-democraţilor a susţinut totodată că evită să comenteze ce spune prim-ministrul, deoarece este „puţin mai în vârstă ca el” şi are „o altă autoritate”.

Întrebat despre declaraţia lui Sorin Grindeanu potrivit căreia dacă ai 3-0 în minutul 15 din repriza I, ce logică ai fi să existe schimbări, Liviu Dragnea a precizat că sunt meciuri celebre în care cu 3-0 nu te califici.

„Eu în general evit să comentez ce spune premierul, sunt puţin mai în vârstă ca el, poate am şi altă autoritate. Nu cred că a fost o declaraţie bună, pentru că se pot genera contraafirmaţii imediat. Sunt meciuri celebre în care 3-0 nu e suficient, nu te califici. Dacă ai luat bătaie cu 4-0, 3-0 nu e suficient, sau poate să ai 3-0 acuma şi la final ai 4-3 pentru ceilalţi. Nu asta este abordarea. Orice semnal de alarmă pe care ţi-l trage oricine şi pe care îl trage cu bună-credinţă trebuie tratat cu foarte multă seriozitate şi cu foarte mult respect”, a afirmat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că sunt întârzieri în anumite domenii, motiv pentru care era necesară o analiză a activităţii Guvernului şi a implementării programului de guvernare. „Sunt întârzieri în anumite domenii. Şi acum o sa vedem în perioada următoare, am început să lucrăm serios şi eu şi domnul Tăriceanu si colegii şi facem o analiză foarte riguroasă a fiecărei măsuri care a fost implementată, care n-a fost implementată, de ce s-a întârziat pentru că efectele pot apare mai târziu şi vrem să prevenim. Probabil săptămâna viitoare sper să finalizăm aceasta analiză, pentru că în funcţie de asta vom decide politic ce măsuri trebuie luate, dacă trebuie luate măsuri in privinţa componenţei Guvernului, în îmbunătăţirea actului de guvernare, în comunicare”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a susţinut că nu poate deocamdată să afirme că se află în pragul unei decizii majore în ceea ce priveşte componenţa Cabinetului Grindeanu. „Dar nu pot să vă spun acuma că suntem într-o situaţie în care suntem în pragul unei decizii majore, dar o analiză trebuie făcută, era firesc să o facem. Sunt 120 de zile de guvernare, a fost un trimestru bun, sunt diferenţe pozitive mari faţă de anul trecut, dar nu este suficient”, a conchis Liviu Dragnea.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi