Dragnea: Am văzut la televizor că a venit Victor Ponta în ţară. Nu am ştiut că vine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ponta l-a tras pe linie moart[ pe Dragnea FOTO Adevărul

Liviu Dragnea, coordonatorul politic al PSD, nu a ştiut că premierul Victor Ponta se va întoarce astăzi din Turcia, precizând că a aflat de la televizor.

Am înţeles că s-a întors şi Victor Ponta în ţară, deci am putea să fim în echipa completă să discutăm. În ceea ce priveşte revenirea premierului în ţară, nu pot decât să îi spun, cu drag, bun venit. Nu am ştiut că vine, am văzut şi eu la televizor dar este un lucru foarte bun. Şi dacă de mâine se întoarce la guvern, iar este foarte bine“, a spus Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Dragnea a spus că trebuie să aibă loc o discuţie în coaliţia de guvernare. „Este o discuţie care nu este finalizată (cu UNPR, n.r.) şi sperăm să o clarificăm cât de curând. Să se clarifice inclusiv relaţiile din coaliţie care nu sunt foarte tensionate, numai că trebuie să fie clarificate. Era normal să fie supărat, dar e un partid care-şi revine repede. A fost ceva neaşteptat şi ceva puţin neobişnuit. Dar avem puterea să trecem şi să ţinem această coaliţie pentru a avea stabilitate guvernamentală“, a mai precizat Dragnea.

În privinţa viitoarei strategii de abordare a campaniei electorale, Liviu Dragnea a precizat că PSD nu ia în calcul alianţe. „Nu luăm în calcul alte alianţe, PSD este un partid consecvent în ceea ce priveşte politica de alianţe şi este un partid serios. Din păcate, de-a lungul istoriei, PSD a păţit-o în sensul că a oferit locuri în Parlament unor parteneri, după care a plâns după acele locuri. Sper să nu se mai întâmple aşa, dar nu avem în vedere altă politică de alianţe, nu ne mai interesează, nici nu avem cu cine, cu PNL - nu, cu UDMR - nu, PLDR şi PC uniţi în ALDE au decis să meargă singuri, deci nu avem nimic în obiectiv", a mai spus Dragnea.

Premierul României, Victor Ponta, s-a întors în ţară acesta ajungând, miercuri dimineaţă, la sediul Guvernului unde a avut loc şedinţa săptămânală. Ponta a fost plecat trei săptămâni în Turcia pentru a se opera la genunchi, iar astăzi s-a întors la serviciu în cârje şi cu barbă. El l-a anunţat pe preşedintele Iohannis că-şi reia atribuţiile de premier începând de joi.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online