Diaconescu: „Perspectiva unor sancţiuni severe ale UE la adresa României nu rezonează în niciun fel la Bucureşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Diaconescu semnalează că de noua Constituţie depinde "statul de drept"      FOTO: Adevărul

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a notat, pe blogul personal, că  guvernanţii USL nu şi-au asumat iminenţa unor sancţiuni din partea UE şi că discursul acestora de la Bucureşti diferă substanţial faţă de cel prezentat la Bruxelles.

Fostul ministru de externe arată că  în timp ce USL susţine „o minciună frumoasă pentru propriul popor“, la capitolul nerespectarea statului de drept, România a ţinut capul de afiş, la Bruxelles, în ultimele 12 luni. Poziţia, din cadrul ultimei discuţii pe tema Schengen, a celor patru miniştri de externe din Germania, Danemarca, Olanda şi Finlanda, defavorabilă  pentru România ar putea duce la o monitorizare mai severă, crede Cristian Diaconescu.

„Europa îşi va construi un instrument care va măsura şi interveni în statele în care există probleme cu respectarea «drepturilor fundamentale» şi a «statului de drept», iar dacă aceste probleme nu se vor corecta în urma avertismentelor Comisiei Europene se poate merge chiar până la suspendarea finanţărilor din partea Comisiei pentru respectivele state“, scrie Cristian Diaconescu.

De asemenea, consilierul prezidenţial atinge problema revizuirii legii fundamentale a statului roman, şi felul în care aceasta va afecta percepţia României pe viitor.

“Practic, de felul în care puterea va croi noua Constituţie depinde “statutul” României de stat de drept. Dacă la această revizuire se va ţine cont de rezultatul unor referendumuri, dacă normele cuprinse aici vor respecta principiile fundamentale, atunci România va fi stat de drept, iar dacă nu, fără alte comentarii, va fi catalogată oricum altfel, iar cetătenii acestei tări vor simţi această atitudine în mod automat şi nemeritat”, susţine Cristian Diaconescu pe blogul său.

Cristian Diaconescu îşi asumă un ton pesimist în ceea ce priveşte capacitatea Puterii reprezentate de USL de a rezolva problemele cu care se confruntă ţara noastră şi care sunt semnalate de la nivel european.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate