Dezbaterile asupra bugetului de stat pe 2019 vor fi reluate vineri. Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a reclamat că nu şi-a luat medicamentele VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezbaterile din plenul Parlamentului asupra bugetului de stat pe 2019 s-au încheiat după aproximativ 14 ore, urmând să fie reluate vineri. Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a reclamat de la tribună că e de la ora 9 la şedinţă şi că nu şi-a luat medicamentele, după ce liberala Alina Gorghiu a propus prelungirea lucrărilor până la finalizarea discuţiilor.

Deputatul Bacalbaşa a mers la tribună şi a reclamat că nu şi-a luat medicamentele, după ce liberala Alina Gheorghiu a cerut prelungirea programului de lucru.

"Sunt aici de la 9 dimineaţa. E ora 12:00. Nu mi-am luat nici medicamentele", a spus el în aplauzele sălii.

Discuţiile pe tema bugetului au început joi după ora 9:00, una dintre cele mai impportante decizii luate fiind cea a majorării alocaţiilor pentru copii, care a provocat tensiuni între putere şi opoziţie în ceea ce priveşte votul şi sursa de finanţare a unei astfel de măsuri care ar duce la creşterea deficitului bugetar. Propunerea a aparţinut PNL şi a  fost adoptată la limită, prin votul opoziţiei.

Dezbaterile vor fi reluate vineri, când este programat şi votul final asupra proiectelor Legii bugetului de stat şi Legii privind asigurările sociale de stat pe 2019.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul