Deputatul Gigel Ştirbu a depus un proiect de lege pentru combaterea „turismului electoral”. Cum pot vota cei cu vize de flotant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigel Ştirbu, deputat PNL. FOTO: Facebook Gigel Stirbu

Deputatul liberal, Gigel Ştirbu, a depus un proiect de lege pentru combaterea „turismului electoral”, care prevede modalitatea în care pot vota cei cu vize de flotant. Potrivit documentului, nu mai pot vota pe listele electorale permanente persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului.

„Aşa cum am promis, am depus la începutul acestei noi legislaturi iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenta persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în sensul prevenirii ”turismului electoral” şi distorsionării rezultatului alegerilor. Concret, nu mai pot vota pe listele electorale permanente persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului”, a transmis, marţi, deputatul Gigel Ştirbu. 

Acesta explică de ce a gândit o astfel de modificare: „Pentru că sunt cetăţeni care îşi fac viză de flotant cu 3, 4, 5 zile înainte, o săptămână sau cu o lună înainte de ziua alegerilor, apoi, îşi exercită dreptul constituţional de a vota acolo, iar patru ani de zile nu mai calcă prin acea localitate. Este inadmisibil ca prin votul astfel viciat din localităţile respective, de către cetăţenii care nu locuiesc în comunităţile respective, să fie compromise programele de dezvoltare ale localităţilor”. 

Potrivit proiectului de lege, „persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul. În acest caz, cetăţenii vor vota pe lista suplimentară”. 

În plus, „trimestrial, persoana care a solicitat acordarea reşedinţei este obligată să reconfirme adresa declarată ca reşedinţă, printr-o declaraţie pe proprie răspundere care poate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă publică, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României”. 

De asmenea, persoana care-şi stabileşte reşedinţa trebuie să dea „o declaraţie pe proprie răspundere prin care declară că locuieşte în respectiva locaţie mai mult de 15 zile pe lună”.

Problema votului persoanelor cu viză de flotant s-a pus şi la ultimele alegeri locale. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein