Deputaţii au votat dreptul victimelor violenţei domestice de a avea acces la locuinţele de necesitate sau la cele sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Proiectul legislativ care acordă victimelor violenţei domestice dreptul de a avea acces la locuinţele de necesitate sau la cele sociale, a fost votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor cu majoritate de voturi şi pleacă la promulgare.

Legea prevede includerea victimelor violenţei domestice în categoria beneficiarilor de locuinţe sociale, pe termen lung, şi posibilitatea de acordare a locuinţelor de necesitate ca măsură temporară adiţională, la cererea acestora, pe perioada ordinului de protecţie.

Locuinţele de necesitate sunt cele prevăzute pentru victimele inundaţiilor, care nu puteau fi folosite pentru alte scopuri în cadrul legal existent, nici măcar atunci când riscul inundaţiilor nu exista. Legea nu are impact bugetar, ci include în categoria celor care au dreptul să aplice la fondul locativ existent şi victimele violenţei domestice, excluse până acum.

Potrivit USR, în 2020, poliţia a înregistrat 26.809 de cazuri de violenţă domestică. 22.864 de fapte au fost comise la domiciliu. În 2021 au fost 18.303 cazuri de pericol iminent sesizate de poliţiştii care au intervenit şi, din păcate, aproape unul din trei ordine de protecţie este încălcat, iar 84% dintre faptele de loviri sau violenţe s-au întâmplat la domiciliu. Au fost emise 10.336 de ordine de protecţie, dintre care 4.870 provin din ordine de protecţie provizorii. Faptele au fost comise atât în mediul rural cât şi în mediul urban, în proporţii aproape egale, conform unui raport al Reţelei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, bazat pe datele IGPR.

Pe parcursul primelor trei luni ale anului 2022, au fost înregistrate 328 de victime dintre care 45 de victime femei cu copii, doi copii şi 13 bărbaţi, şi s-au emis 206 ordonanţe de protecţie, 76 dintre acestea fiind încălcate de către agresor. Conform Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, în perioada 01 mai 2022 – 31 mai 2022, la linia de ajutor la nivel naţional destinată victimelor violenţei domestice, discriminării pe criteriul de sex şi traficului de persoane, au fost preluate 319 apeluri din care mai mult de jumătate (182) au fost în domeniul violenţei domestice şi au cerut şi informaţii cu privire la adăposturi.

Totodată, incidentele tragice cu privire la fapte de violenţă domestică soldate cu decesul victimelor, înregistrate în ultimii ani şi adeseori larg mediatizate (cazurile Perla, Mogoşoaia, Calea Victoriei etc.), au devenit repere negative pentru acest domeniu în care, deşi s-au realizat schimbări reale şi majore în plan legislativ, trebuie asigurate spaţii de cazare pentru victimele violenţei domestice, precum şi sprijinul necesar pentru preluarea controlului asupra vieţii personale.

Victimele violenţei domestice vor putea utiliza locuinţele de necesitate, pe perioada ordinului de protecţie, având astfel acces la un spaţiu care le oferă posibilitatea ieşirii din situaţia de vulnerabilitate. Acest lucru va fi de un real folos, întrucât infrastructura dedicată de adăposturi de urgenţă şi locuinţe protejate acoperă în prezent mai puţin de jumătate din necesar.

Posibilitatea de a fi încadrate în categoria beneficiarilor de locuinţe sociale este o măsură de sprijin pentru victimelor violenţei domestice, accesul la locuire fiind un element care le va asigura un parcurs mai uşor către o viaţă de independenţă faţă de abuzator.

„Când o treime din ordinele de protecţie sunt încălcate şi 8 din 10 fapte se întâmplă la domiciliu, este clar că victimele au nevoie de soluţii pentru transferul la o viaţă independentă, şi locuinţa socială este parte a acestei soluţii. Puţine aşa cum suntem, am reuşit astăzi să obţinem voturile tuturor partidelor datorită societăţii civile care nu a lăsat politicul să uite de victime şi a câtorva senatoare şi deputate care au devenit ambasadoarele legii în grupurile lor parlamentare iar următorul pas în apărarea drepturilor femeilor şi fetelor este legea vârstei consimţământului şi pedepse crescute", a declarat deputata Oana Ţoiu, coiniţiatoare a proiectului de lege şi preşedinta Comisiei pentru tineret şi sport.

”Victimele violenţei domestice au nevoie de un acoperiş deasupra capului pentru a putea ieşi din situaţia nesigură în care se află. Un loc care să le ofere stabilitate. Un loc de unde să îşi refacă viaţa. Astăzi, prin această lege oferim soluţii suplimentare pentru a facilita accesul la locuire şi crearea unui cadru pentru autorităţile locale pentru a sprijini aceste femei în ceea ce poate însemna începutul unei vieţi independente”, a declarat deputata USR Oana Cambera, coiniţiatoare a proiectului de lege

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”